Regizorul filmului, Laura Halilovic, o tânără de etnie rromă în vârstă de numai 19 ani, a primit din partea juriului premiul UCCA 2009 datorită abilităţii cu care a reuşit să transmită printr-un stil facil, direct şi ironic starea de fapt a unei familii de rromi din Italia. Premiul UCCA este acordat în fiecare an pentru cele mai bune două documentare prezentate în cadrul festivalului iar câştigătorilor li se oferiă oportunitatea ca filmele produse de ei să fie ecranizate în 20 de oraşe italiene.
Halilovic şi-a ales ca subiect propria familiei tocmai pentru a arăta publicului că viaţa ei nu diferă de cea a celorlalţi. „S-au produs multe filme până acum despre stilul de viaţă şi tradiţiile noastre., dar niciodată nu m-am regăsit în ele. Mulţi regizori încă ne portretizează cultura din prisma stereotipurilor şi mulţi ignoră că o bună parte din noi poate nici nu arătăm aşa cum vor ei să ne vadă. Mulţi rromi nomazi ar vrea să aibă un domiciliu fix şi să poată să-şi dea copii la şcoală. Iar cei din jur încă au temeri de fiecare dată când aud cuvântul ţigan.”, a declarat Halilovic după primirea premiului.