Meri Mion, acum în vârstă de 90 de ani, avea 13 ani când trupele americane au sosit în satul San Pietro, situat în apropiere de Vicenza, în nordul Italiei, pentru a lupta împotriva soldaților germani, în cel de-al Doilea Război Mondial.
În timpul bătăliei, familia ei și-a petrecut o noapte în pod și a ieșit afară a doua zi, după ce soldații germani care au tras focuri de armă în apropierea locuinței s-au retras.
Mama lui Meri s-a apucat să coacă un tort aniversar pentru ea, pe care l-a lăsat lângă o fereastră deschisă, doar că acesta avea să fie furat de soldații americani, probabil înfometați.
Reparația pentru această faptă a venit după 77 de ani.
Meri, care a împlinit vineri 90 de ani, a primit emoționată un tort din partea soldaților din garnizoana armatei americane din Italia, în timpul unei ceremonii care a avut loc la Giardini Salvi din Vicenza.
Nonagenara a spus că nu se aștepta la tort, deși își amintește clar momentul în care cel pregătit pentru cea de-a 13-a aniversare a sa „a dispărut” .
„Am fost surprinsă”, a declarat ea pentru ziarul local Il Giornale di Vicenza. „Dar apoi, mi-am dat seama că soldații americani l-au luat și asta m-a făcut fericită. A fost un final bun, având în vedere ce au făcut pentru noi”, a precizat femeia.
Tortul mare cu cremă și căpșuni, garnisit cu un coș cu ouă de Paște, i-a fost înmânat de sergentul Peter Wallis și de colonelul Matthew Gomlak, comandantul garnizoanei, în timpul unei ceremonii la care au participat soldați italieni și americani, oficialități locale, precum și localnici.
Gomlak a amintit de luptele din 1945 dintre armata americană și forțele naziste din zona Vicenza, în timpul cărora au fost uciși 19 soldați americani, evocând și gestul localnicilor, care le-au oferit trupelor americane pâine și vin.
„Această primire călduroasă din partea locuitorilor din Vicenza continuă și în prezent”, a spus Matthew Gomlak.
Meri Mion a spus că va împărți tortul cu cei dragi pentru a marca împlinirea celor 90 de ani. „Voi mânca tortul cu întreaga mea familie, amintindu-mi de o zi minunată, pe care nu o voi uita niciodată”, a precizat italianca.
Foto: Profimedia Images