Este vorba despre un test clinic care se desfăşoară în Italia pe un grup de 90 de voluntari din Verona şi Roma, care va testa eficacitatea acestui vaccin, creat, produs şi patentat de compania biotehnologică italiană ReiThera.
În total, în prima fază, vor fi vaccinate 90 de persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 85 de ani.
La Verona, testările vor avea loc la Centrul de Investigaţii al Clinicii Spitalului Borgo Roma, înfiinţat în 2005, în timp ce în capitala italiană testele se vor desfăşura la Spitalul Lazzaro Spallanzani, specializat în boli infecţioase.
De fapt, în august, la Spitalul Spallanzani au fost deja administrate primele doze pe alţi voluntari: prima supusă acestor teste clinice fiind o femeie de 50 de ani.
La Verona, primele teste au început, marţi, pe primii şase voluntari, între care se află un tânăr de 18 ani şi un medic în vârstă de 54 de ani, potrivit mass-mediei italiene.
Teste efectuate pe două grupe de vârstă
Testele clinice la Roma şi Verona se vor efectua pe două grupuri de voluntari, unul cu vârste cuprinse între 18 şi 55 de ani şi altul cu vârste de 65 până la 85 de ani, pentru a proba răspunsurile date de diferitele colectivităţi.
Francesco Vaia, directorul sanitar al spitalului din Roma, a declarat în august că dacă totul merge bine „va avea loc şi a doua şi a treia fază de experimentare care probabil” se va efectua „într-o ţară din America Latină, unde virusul este în fază de expansiune”.
În Italia, până acum, 278.784 de persoane au fost infectate cu noul coronavirus, iar 35.553 au murit, potrivit celor mai recente date oficiale.
Foto: EPA