Vaccinul este produs de compania biotehnologică italiană ReiThera și se află în prima fază de testare.

Experimentul se desfășoară sub observația specialiștilor Institutului de Boli Contagioase Spallanzani din Roma. La selecția voluntarilor s-au prezentat peste 5.000 de persoane, din care au fost alese 90 cu o stare perfectă de sănătate.

90 de voluntari au început să fie injectați

Jumătate dintre voluntari au între 18 și 55 de ani, iar cealaltă jumătate au peste 65 de ani.

După administrarea inițială care a avut loc astăzi, pentru cei 90 de voluntari vor urma 8 vizite pe parcursul a 7 luni pentru a se verifica dacă vaccinul are sau nu reacții adverse.

Prima persoană care a primit vaccinul a fost o femeie de 50 de ani, care a dorit ca identitatea să-i fie protejată. ”Am încredere în știința italiană și sper ca persoanele din țara mea să fie un pic mai responsabile”, a spus ea.

”Inteligența și cercetarea țării noastre sunt în slujba provocării globale de a găsi un remediu contra Covid-19”, a comentat și ministrul sănătății, Roberto Speranza.

Dacă totul decurge bine, primele imunizări în rândul populației vor avea loc în primăvara anului viitor.

Directorul științific al Institutului Spallanzani, Giuseppe Ippolito, e optimist.

A avea un vaccin italian înseamnă a nu fi sclavii altor țări care vor spune mai întâi pentru noi. Vom aplica un protocol complex și scrupulos care va garanta securitatea maximă a acestui vaccin.

Giuseppe Ippolito:

Compania ReiThera spune că are o capacitate de producție de milioane de doze și a anunțat că va acorda prioritate Italiei pentru distribuția vaccinului.

”Dacă totul merge bine și terminăm acest proces în cursul anului, am putea avea vaccinul în primăvară”, a spus Francesco Vaia, directorul Departamentului de Sănătate Publică la Spallanzani.

953 de infecții noi în ultimele 24 de ore

Bilanţul epidemiei de coronavirus a ajuns la 35.441 de morţi în Italia, cu 4 decese produse în ultimele 24 de ore, iar numărul total al infecţiilor a ajuns la 260.298. 

În ultimele 24 de ore, s-au înregistrat 953 de cazuri noi de coronavirus (ieri 1.210) şi 4 decese, potrivit Ministerului italian al Sănătăţii.

Cele mai multe cazuri noi au fost înregistrate în regiunea Lazio (146), Veneto (116), Emilia-Romagna (116) și Lombardia (110). 

La ce secție de votare votezi duminică și cum poți vota dacă nu ești în localitatea de domiciliu pe 24 noiembrie la alegerile prezidențiale!
 

Urmărește-ne pe Google News