Oficialii italieni au decis miercuri să introducă vaccinarea obligatorie pentru toate persoanele în vârstă de peste 50 de ani. Potrivit sancţiunilor incluse în noul decret de lege al Consiliului de Miniştri, anunţate în ultimele ore, de la 1 februarie, italienii de peste 50 ani care nu s-au vaccinat vor fi amendaţi cu 100 de euro.

De asemenea, angajaţii publici vor trebui să prezinte din 15 februarie „supercertificatul verde” – document valabil doar pentru cei vaccinați complet sau trecuți prin boală – pentru a se prezenta la locul de muncă. În cazul neprezentării certificatului, ei riscă amenzi cuprinse între 600 şi 1.500 de euro.

De altfel, „supercertificatul verde” va fi obligatoriu din 10 ianuarie și în mijloacele de transport, în hoteluri, la evenimente sau festivaluri. Până acum, el era cerut doar pentru locurile de agrement şi în restaurante, iar cei care vor fi prinși fără certificat în mijloacele de transport riscă amenzi cuprinse între 400 şi 1.000 de euro.

Noile reguli mai prevăd că cei care lipsesc de la locul de muncă pentru că nu au certificat de vaccinare vor fi suspendaţi fără să fie remuneraţi, dar îşi vor putea păstra locul de muncă până când se vor vaccina. Cu toate astea, compania are dreptul după cinci zile să găsească suplinitori.

Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor
Recomandări
Guvernul Ciolacu 2, învestit după audieri fulger. Puterea a tremurat până în ultimul moment. Ce nu s-a văzut la televizor

Tot de la 1 februarie, certificatul verde normal (care include şi un test negativ pentru COVID-19) va fi obligatoriu pentru a intra în centrele comerciale, care nu sunt alimentare sau farmacii – singurele locuri cu acces liber – precum şi în bănci, birouri publice sau poştă.

Noile măsuri încearcă să impulsioneze vaccinarea în Italia și să țină sub control noul val al pandemiei. Țara a vaccinat 89,22 % din populaţia de peste 12 ani cu cel puţin o doză. În ultimele 24 de ore au fost raportate 219.441 noi cazuri.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
Viva.ro
Dani Oțil și Ștefan Bănică, schimb de replici acide în direct, la TV: „În 18 ani, unii au devenit de mai multe ori părinți, alții sunt la a treia nevastă… La vârsta ta mai asculți de-o...?„
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
FANATIK.RO
Cele 2 condimente pe care să le pui pe carnea de porc dacă vrei să-ți iasă o friptură delicioasă pentru masa de Crăciun. Vei mânca pe săturate
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Unica.ro
Imagini din apartamentul de lux al Andreei Tonciu. L-a cumpărat mobilat și utilat, dar a aruncat tot din el! Cum arată acum / FOTO
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Observatornews.ro
Bucureştenii care ar putea plăti impozite de 6 ori mai mari în 2025. Sechestru pe locuinţa celor care nu dau banii
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua
HOROSCOP
Horoscop 24 decembrie 2024. Capricornii trebuie să limiteze interacțiunile cu cei din anturajul apropiat, ca să nu își strice singuri ziua

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI