Femeia, în vârstă de 70 de ani, s-a prezentat într-o tutungerie din Napoli cu biletul câștigător, i l-a arătat unui angajat, iar acesta l-a validat. Ulterior, lozul i-a fost prezentat și lui Gaetano Scutellaro, identificat inițial ca fiind unul dintre proprietarii tutungeriei.

Cu biletul în mână, bărbatul a sărit pe un scuter și a fugit imediat.

Femeia a depus plângere la poliție, dar bărbatul ar fi fost de negăsit.

Mai târziu, Scutellaro a fost prins pe Aeroportul Fiumicino din Roma, de unde pleca spre Fuerteventura, în Insulele Canare și a fost arestat pentru furt.

Bărbatul nu avea lozul la el și le-a spus polițiștilor că l-a depus într-o bancă unde s-a oprit înainte de a ajunge la aeroport.

Între timp, agenția loto a blocat lozul.

Potrivit anchetatorilor, Scutellaro a spus că el este proprietarul biletului câștigător, că i-a cerut unei cunoștințe să îl cumpere, iar femeii în vârstă, să încaseze banii, întrucât nu era în relații bune cu fosta sa soție.

El a mai spus că a crezut inițial că a câștigat 500 de euro, dar, odată descoperită suma, a recuperat lozul și a plecat pentru că i-a fost frică să rămână la Napoli.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News