„Festivalul de Film de la Veneţia nu poate fi înlocuit cu un eveniment online. Există, desigur, posibilitatea să folosim tehnologia în cazul anumitor iniţiative. În prezent, este prea devreme ca asta să fie decis”, a declarat, luni, un purtător de cuvânt al evenimentului.

În weekend, directorul artistic al festivalului, Alberto Barbera, a declarat pentru agenţia de presă ANSA că nu ia în calcul opţiunile digitale.

Barbera a făcut acest comentariu după ce, săptămâna trecută, directorii Festivalului de la Toronto, Joana Vicente şi Cameron Bailey, au spus că vizează ambele variante pentru evenimentul lor programat tot în septembrie – la faţa locului şi online.

„Toronto este un alt tip de festival, incomparabil cu Cannes sau Veneţia”, a spus Barbera, potrivit News.ro, care citează Variety.

Barbera a mai explicat că echipa sa lucrează la fel ca în anii trecuţi, însă, momentan, „nu putem oferi detalii clare despre viitor”, în afara faptului că Veneţia nu ia în calcul renunţarea la aspectul fizic al evenimentului.

Ediţia de anul acesta a celui mai longeviv festival de film din lume ar trebui să aibă loc între 2 şi 12 septembrie, iar actriţa Cate Blanchett să conducă juriul.

În prezent, Italia este în carantină din cauza pandemiei de COVID-19, fiind țara europeană cea mai afectată, numărul deceselor depășind 15.000, iar al pacienților infectați apropiindu-se de 130.000.

Urmărește-ne pe Google News