Autorităţile din Lombardia, regiune grav afectată de efectele devastatoare ale epidemiei de coronavirus, au declarat că sunt gata să construiască spitale de campanie pentru a putea face faţă numărului alarmant de mare şi în creştere permanentă de pacienţi cu coronavirus.

„Putem face acest lucru în 6 zile, atât timp cât vom avea personal calificat şi toate condiţiile necesare. Așteptăm un răspuns din partea Protecției Civile. Avem deja proiectul şi amplasamentul”, au anunţat autorităţile din Lombardia, preluate de presa italiană, printre care La Repubblica.

Anunţul vine după ce Italia și-a închis granițele, în contextul în care bilanțul deceselor cauzate de coronavirus a urcat dramatic, iar ţara este în situaţie de urgenţă.

De altfel, guvernul italian a decis închiderea tuturor magazinelor, cu excepţia celor alimentare şi a farmaciilor, în încercarea disperată de a stopa răspândirea coronavirusului.

60 de milioane de locuitori

are Italia, de trei ori mai mult decât populaţia României

Italia este al doilea focar din lume privind epidemia de coronavirus, după China.

Până la acest moment, în Italia s-au înregistrat peste 12.400 de cazuri de îmbolnăvire cu coronavirus şi peste 800 de morţi.

200.000 de români

locuiesc în Lombardia, potrivit datelor furnizate de Ministerul Afacerilor Externe al României

Epidemia de coronavirus rămâne concentrată în regiunile din nord, cu majoritatea cazurilor în Lombardia.

La ce oră se deschid secțiile de votare pentru alegerile prezidențiale din 24 noiembrie!
 

Urmărește-ne pe Google News