Jessica a fost ucisă și nimeni nu știe de ce. Moartea ei a fost brutală, tânăra fiind obligată să bea un lichid inflamabil, posibil combustibil, după care i s-a dat foc. Fata a murit la scurt timp, dar a reușit să le dea câteva informații, chiar înainte să moară, pompierilor sosiți la locul incidentului.
Cu toate că autoritățile nu au dezvăluit încă nimic, Lisa, mama victimei, e convinsă că acestea știu cine i-a ucis fiica și speră să se facă dreptate cât mai repede.
”Spiritul Jessicăi nu o să aibă liniște până când criminalii nu sunt închiși”, a declarat femeia în timpul unui interviu oferit postului TV NBC News. Dar asta nu e tot. Când vorbește despre spiritul tinerei, americanca se referă la el ca la o prezență activă din viața ei.
”O simt uneori lângă mine. Știu ca e încă aici. Am chemat o femeie să se roage împreună cu mine, iar imediat câinele familiei a început să latre și să privească înspre canapeaua din sufragerie”, a spus Lisa, care e convinsă că Jessica se afla acolo.
Femeia susține că spiritul fetei moarte e încă în casa în care aceasta a locuit și, probabil, nu va părăsi locul până când nu se va face dreptate.
foto simbol Shutterstock

 
 

Urmărește-ne pe Google News