Potrivit Forbes, cel mai bine plătit salariat din Bucureşti a câștigat peste 100.000 de euro pe lună, conform datelor datelor furnizate de Direcţia Generală a Finanţelor Publice (DGFP) a Municipiului Bucureşti. Chiar dacă nu au fost oferite informaţii precum sexul, vârsta sau compania care a plătit un astfel de salariat (aceste date intră sub incidenţa secretului fiscal), ştim că cel mai prolific angajat din Capitală are reşedinţa în sectorul 2 şi lucrează în imobiliare.
Pe locul 2 în topul celor mai mari salarii înregistrate în Bucureşti anul trecut se află un manager de administrare de fonduri din sectorul 1 care a câştigat un salariu lunar de 71.000 de euro.
În mod surprinzător, nu mai puţin de cinci angajaţi din sectorul imobiliar figurează între primii 10 cel mai bine plătiţi bucureşteni din 2011, în ciuda crizei care încă afectează domeniul real estate.

Locul 3 este deţinut de un bucureştean care activează în domeniul consultanţă (cu un salariu de 60.000 de euro pe lună), iar locul 4 de un director din industria software (cu 55.000 euro lunar).
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News