Astfel că, Adrian Alexandrov a părăsit România mai repede decât se aștepta. „Adrian s-a întors de vineri seara. Chiar dacă şi-a lăsat treburile nerezolvate prin Bucureşti, nu poate sta departe de fiica lui. Stă în permanenţă lângă ea, o spală, o schimbă şi o hrăneşte. Încearcă şi el atât cât ştie şi cât se pricepe să o ajute pe doamna Maria”, a dezvăluit o sursă apropiată lui Adrian Alexandrov, pentru Click.
În luna octombrie, Elena Udrea şi Alina Bică au fost reținute în Costa Rica după ce poliţia locală a pus în aplicare o cerere a Interpol, potrivit unui comunicat. Membri ai Agenţiei de Investigaţii Judiciare, afiliată la Biroul Naţional Central Interpol Costa Rica, în colaborare cu ofiţeri ai Direcţiei de Informaţii şi Securitate Naţională (DIS), după investigaţii, supraveghere şi monitorizare, au oprit două femei din România, în vârstă de 44 de ani, la solicitarea autorităţilor române, scrie sursa. Elena Udrea a fost condamnată definitiv la 6 ani de închisoare în dosarul „Gala Bute” pentru luare de mită şi abuz în serviciu, însă ea a părăsit România, cerând azil politic în Costa Rica.
Citește și: