Dar apropiaţi ai opozantei preşedintelui Viktor Ianukovici au denunţat imediat condiţiile spitalizării, care a avut loc fără un preaviz şi în absenţa avocatului său. Iulia Timoşenko a fost condamnată în octombrie 2011 la şapte ani de închisoare pentru „abuz de putere”, fiind găsită vinovată că în 2009, pe când era premier, a semnat acorduri în domeniul gazului cu Rusia, dezavantajoase pentru Ucraina. Uniunea Europeană şi SUA au denunţat condamnarea fostului prim-ministru ucrainean, considerând-o motivată politic.

Un nou proces împotriva fostului premier a început în urmă cu două zile, tot la Harkov, Iulia Timoşenko fiind inculpată de această dată pentru deturnare de fonduri publice şi fraudă fiscală.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News