Iulian Dumitrescu, aflat sub control judiciar și urmărit penal pentru corupție, a fost vizat marți, 30 iulie, de noi percheziții ale DNA în același dosar, deschis în februarie. Seara, DNA a anunțat că a extins urmărirea penală și pentru dare de mită. Iulian Dumitrescu și-a dat demisia azi, 1 august, de la șefia PNL Prahova.
Iulian Dumitrescu și-a dat în februarie demisia din funcțiile politice de prim-vicepreședinte al PNL și membru al Biroului Politic Național al PNL, după primele acuzații ale DNA. Apoi, la alegerile locale din 9 iunie, a pierdut și șefia CJ Prahova.
George Lazăr nu mai este președinte al PNL Neamț
De asemenea, și George Lazăr, ex-secretar de stat în Ministerul Energiei, a demisionat de la șefia PNL Neamț încă de miercuri, 31 iulie, au precizat sursele citate pentru Libertatea. Decizia a venit după ce DNA l-a acuzat pe 29 iulie de „folosire a influenței sau autorității în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite”.
Concret, DNA l-a acuzat că, în septembrie 2022, și-a folosit influența pe care o avea asupra directorului general al Regiei Naționale a Pădurilor – Romsilva pentru a-l convinge să păstreze în funcția de director al Direcției Silvice Neamț o persoană numită temporar în acest post.
Vezi rezultatele alegerilor prezidențiale – turul 1 și află când este turul al doilea al votului pentru președinție!
gigiladrea • 01.08.2024, 23:59
a crezut ca reuseste si el sa scape ca puiu popoviciu dar s-a lamurit in cele din urma ca psd care are controlul justitiei acum nu-i va face si lui favoarea asta care e numai ptr tovarasi si preteni apropiati ca dan voiculescu, piedone si puiu popoviciu; psd nu are nici un interes sa salveze vreun pnlist dimpotriva daca ar putea i-ar baga pe toti la bulau ca sunt cam gica contra si le strica ploile
tomitan • 01.08.2024, 16:39
Băi Iulică ,ce se intamplă tată? Ai pierdut increderea lui domn profesor de la Cotroceni? Nu mai urla Yorick, bufonul de Someș pe la TV despre nevinovatia ta?Despre cum ti-ai cumparat Lambirghini din alocatia mucoșilor si pensia soacrei.( ai vazut colegul tău de la Baia Mare Chereches ,ce soacra bogata si ambitioasă are) PS. No problem , șef de organizatie la PNL Rahova sau PNL Jilava ,acolo este locul tau ptr urmatorii ani ( Doamne ajuta !Sa fie minim 10 ani in cazul tau)