În vârstă de 39 de ani și cu 20 de ani experiență de presă, Enache este, ca formație, jurnalist economic și a fost redactor-șef al siteurilor cotidianul.ro, money.ro și economica.net. 

”Libertatea a crescut cu aproape 30% traficul în ultimul an, iar cititorii și-au dublat timpul petrecut pe site, atrași de investigații, reportaje și articole muncite. Ziarul continuă să fie un brand profitabil. Prin aducerea lui Iulian, un jurnalist care și-a construit cariera pe integritate și seriozitate, încercăm să creștem și mai mult zona de relevanță. Iulian va lucra împreună cu Oana Costea, prim redactor-șef adjunct, și cu Cătălin Tolontan, coordonatorul editorial, în sensul  păstrării angajamentului pe care Libertatea l-a făcut: jurnalism nonpartizan politic, în serviciul public”, a spus Mihnea Vasiliu, general manager al Ringier România. 

„Mă onorează să devin parte a unei echipe care face presă aşa cum trebuie făcută, fără compromisuri, după regulile meseriei, într-un context care nu este, neapărat, unul prietenos în ultima vreme. Înţeleg foarte bine, din proprie experienţă, ce presupune acest lucru, câte sacrificii personale trebuie făcute pentru a avea un nivel profesional decent într-o meserie atât de solicitantă. De aceea, dincolo de faptul că sunt onorat că această echipă doreşte să lucrăm împreună, mă simt şi obligat, în egală măsură, să încerc să mă ridic la înălţimea acestei provocări.

Libertatea este un brand puternic, conţinutul său este vizibil din ce în ce mai bun, iar oamenii care sunt, de fapt, acest brand, sunt profesionişti de la care voi avea, sunt absolut sigur, foarte multe de învăţat. Le mulţumesc lui Mihnea Vasiliu şi lui Cătălin Tolontan, persoane pe care le respect foarte mult pentru ceea ce au realizat în jurnalism, pentru încrederea pe care mi-au oferit-o, şi mulţumesc tuturor oamenilor din echipa Libertatea pentru şansa de a munci, alături de ei, pentru un produs de presă unde deontologia şi excelenţa profesională sunt condiţii obligatorii”, a declarat Iulian Enache.

Primul ziar liber al Revolutiei române, cotidianul Libertatea este în portofoliul Ringier de 25 de ani. 

Fondat în 1833, Ringier este o companie de presă elvețiană, cu afaceri de peste 1 miliard de euro în 2018, în 18 ţări de pe trei continente: Asia, Africa şi Europa.

 
 

Urmărește-ne pe Google News