Ggruparea Nusrat al-Islam wal Muslimin, considerată drept filiala din Mali a reţelei teroriste Al-Qaida, a transmis într-un video că nu va mai transmite înregistrări cu cei cinci ostatici, printre care se regăsește și românul Iulian Gherguț.

În înregistrarea difuzată de agenţia mauritaniană privată de presă Al Ahbar, care de obicei primeşte informaţii de la jihadiştii din Sahel şi Sahara, gruparea jihadistă a precizat că îi mai deţine în continuare şi pe franţuzoaica Sophie Pétronin, răpită în decembrie 2016 în oraşul Gao din nordul statului Mali, elveţianca Béatrice Stockly, răpită în ianuarie 2016 în oraşul Tombouctou, tot în Mali, călugăriţa columbiană Gloria Cecilia Naváez, răpită în urmă cu mai mult de un an şi jumătate dintr-o biserică situată într-o zonă rurală din nordul Mali, şi pe medicul australian Arthur Kenneth Elliott, răpit în urmă cu doi ani în Burkina Faso, arată Agerpres.

Gruparea a acuzat guvernele țărilor din care provin cei cinci ostatici că nu au făcut nimic pentru eliberarea lor. Jihadiștii au făcut referire la Kenneth Elliott, însă în același mesaj l-au menționat și pe Iulian Gherguț.

Cât despre captivul australian Kenneth Arthur Elliott, familia sa ar trebui să facă apel către Premierul țării sale, care a promis că va face totul pentru a-l elibera. Vrem să transmitem membrilor familiei lui că ar trebuie să fie absolut siguri că JNIM nu a primit nicio indicație de la Guvernul australian privind negocierile și că mujahedinii nu sunt responsabili pentru neînceperea negocierilor în cazul său. Transmitem, de asemenea, același lucru familiei ostaticului român Iulian Gherguț în privința guvernului său și a negocierilor în cazul lui„, afirmă unul dintre jihadiști în înregistrare, potrivit Observator TV.

Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”
Recomandări
Cernobîlul de la Valea Călugărească, Prahova. Autoritățile și-au dat acordul pentru un mare depozit de gunoi lângă munții de deșeuri industriale. „Roșia Montană se mută la noi!”

Aceeaşi grupare jihadistă a acuzat guvernul francez că blochează negocierile pentru eliberarea ostaticilor şi a criticat faptul că guvernele din ţările celorlalţi ostatici reacţionează la ”niveluri diferite”.

Cetăţeanul român Iulian Gherguţ, răpit în aprilie 2015 în Burkina Faso, era agent de securitate la o mină de mangan la Tambao, în nordul Burkina Faso, în apropiere de frontiera cu Niger şi Mali.


Citește și: Secureanu vrea să o ducă pe „Vrăbi” în Italia, de Sărbători. Instanța e de acord, DNA se opune. Prima ieșire din țară, după ce a fost acuzat că a delapidat Spitalul Malaxa cu 2 milioane de lei

 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Știrileprotv.ro
Ce s-a întâmplat cu casa bărbatului din Florida care și-a ancorat-o cu curele și cârlige înainte de uraganul Milton
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Viva.ro
Cum arată casa lui Sorin Bontea. Și-a amenajat locuința ca-n reviste și a plantat măslini în curte: "Abia aștept să strâng recolta"
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Libertateapentrufemei.ro
Trecutul secret al Monicăi Bîrlădeanu. Cum arăta când era chelneriță, în Iași. Care au fost bărbații cu care s-a iubit
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
FANATIK.RO
Patru zodii protejate de divinitate până pe 20 octombrie. Lovituri pe plan financiar, schimbări, dar și oportunități uriașe pentru ele
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
GSP.RO
După 8 luni în România, fotbalistul din Superliga exclamă: „În 7 ani la Praga nu am simțit așa ceva!”
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
FANATIK.RO
Ce a găsit un cuplu de americani în grădina casei. Obiectul a fost scos la suprafață de uraganul Milton
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Unica.ro
Prezentatorul TV din România a mărturisit că și-a înșelat nevasta! Puțini bărbați au curajul să recunoască asta!
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Financiarul.ro
Românii, OBLIGAȚI să-și schimbe buletinul. Termenul limită
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Observatornews.ro
Mărturia tânărului lovit cu un ciocan în cap de 8 bărbaţi, în Chiajna: "Au venit chitiţi pe mine". Poliţia a spus iniţial că s-ar fi rănit singur
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior
HOROSCOP
Horoscop 15 octombrie 2024. Vărsătorii au de rezolvat multe probleme delicate în domeniul financiar, dar acestea sunt în interior

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI