Colegii de la Antenă au anunțat decesul acesteia și și-au exprimat regretele și durerea.
Noi, echipa Antena 3 şi Observator, anunţăm dispariţia nedreaptă a colegei, prietenei noastre, Iuliana Gătej, liderul secţiei social. Aseară, în timp ce mergea spre casă, la Focşani, Iuliana a avut un accident.
Din nefericire, nu a supravieţuit.
Gândurile noastre, ale tuturor celor care am avut onoarea să o cunoaştem şi să lucrăm cu Iuliana, se îndreaptă spre familia sa. Le transmitem tuturor preţuirea şi mulţumirile noastre pentru bunătatea copilului şi surorii lor. Ne va fi dor mereu de mintea sclipitoare a Iulianei şi, mai ales, de zâmbetul ei.
Antena 3, în semn de respect pentru cea care a fost Iuliana Gătej, îşi va cerni logo-ul azi. Echipa Antena 3 vă roagă să îndreptaţi şi dumneavoastră, telespectatorii noştri, un gând spre sufletul şi amintirea Iulianei. Pentru noi, mult timp de acum înainte, Crăciunul nu va fi fericit!


 

 
 

Urmărește-ne pe Google News