UPDATE ora 11:00: Corpul neînsuflețit al lui Ivan Patzaichin este depus la sala de trofee a Clubului Sportiv Dinamo, din șoseaua Ștefan cel Mare din București.
Mâine, 7 septembrie, este programată înmormântarea, cu onoruri militare. „Funeraliile cu onoruri militare se vor desfășura marți, la ora 13.00, la Clubul Sportiv Dinamo și vor fi urmate de slujba de înmormântare la Cimitirul Bellu”, a anunțat familia lui Ivan Patzaichin.
Legendarul canoist Ivan Patzaichin, cvadruplu medaliat cu aur la Jocurile Olimpice de vară din 1968, 1972, 1980 și 1984, a murit duminică, 5 septembrie, la vârsta de 71 de ani, la Spitalul Elias din București, după o lungă suferință.
Patzaichin a câștigat de patru ori aurul olimpic
Ivan Patzaichin s-a născut la 26 noiembrie 1949, în localitatea Mila 23, judeţul Tulcea. A început să practice sportul la Tulcea, la 18 ani fiind transferat la secţia de kaiac-canoe a clubului Dinamo, unde a reuşit o carieră sportivă excepţională.
În cei 17 ani dedicaţi sportului de performanţă, a câştigat peste 40 de titluri de campion naţional şi peste 30 de campion balcanic.
Ivan Patzaichin a fost campion european în 1969. A cucerit de opt ori medalia de aur, de şapte ori pe cea de argint şi de alte şapte ori pe cea de bronz la Campionatele Mondiale.
Cele mai mari performanţe le-a obţinut la Jocurile Olimpice, la care a fost prezent la cinci ediţii (1968-1984), cucerind de patru ori aurul olimpic: Mexic 1968 (C2 1.000 m), München 1972, (C1 1.000 m), Moscova 1980, (C2 1.000 m) şi Los Angeles 1984 (C2 1.000 m), şi de trei ori medalia de argint (1972, 1980 şi 1984), potrivit site-ului Clubului Sportiv Dinamo, csdinamo.eu.
Ivan Patzaichin are în total 7 medalii la Jocurile Olimpice (4 de aur și 3 de argint), fiind al patrulea cel mai medaliat sportiv român la Jocurile Olimpice.
Patzaichin a reușit să obțină calificarea în finală, după ce delegația României a făcut contestație, și chiar a obținut o medalie de aur, a scris gsp.ro.