Fiica președintelui american va avea un birou în aripa vestică a reședinței prezidențiale. În plus, Ivanka avea avea acces la informații clasificate. Rolul ei va fi să fie “ochii și urechile lui Donald Trump”, a spus avocatul acesteia pentru Politico. Anterior, presa americană a vehiculat că Ivanka Trump va avea propriul birou la Casa Albă, însă abia acum informația a fost confirmată.

Ivanka Trump, care are o colecție de haine și bijuterii, va lucra alături de soțul ei, Jared Kushner, care este unul dintre principalii consilieri ai președintelui. De altfel, influența cuplului a ridicat deja semne de întrebare cu privirea la existența unui posibil conflict de interese.
De când Donald Trump a fost învestit în funcție, Ivanka a participat la mai multe întâlniri importante cu lideri ai unor mari puteri, precum premierul canadian Justin Trudeau și cancelarul german Angela Merkel.

Citește și: FOTO | Cum arată vila din Washington în care vor locui Ivanka Trump și soțul ei, Jared Kushner

 
 

Urmărește-ne pe Google News