Chiar dacă Spania rămâne a treia cea mai afectată țară din lume de pandemia de coronavirus, înregistrând peste 22.000 de morți, premierul Pedro Sanchez a anunțat o relaxare a restricțiilor. Astfel, copiii, care au avut interdicție să iasă pe străzi din 13 martie, ultima zi de școală, vor putea să iasă la plimbare. Pe rând, câte un copil, însoțit de un adult, poate să iasă la aer liber, pe stradă, câte o oră pe zi, dar nu mai departe de un kilometru de casă. Nu s-a precizat încă dacă copiii de 14-18 ani pot să iasă și ei.
Există și condiții: cei mici nu au voie să se joace cu alți copii, ci doar să se plimbe cu patine sau biciclete, alături de însoțitorul lor. Purtarea măștii și a mănușilor de protecție nu este încă obligatorie în Spania, dar e recomandată. Până acum, de la intrarea în vigoare a restricțiilor, numai adulții puteau să iasă din case, individual, la cumpărături.
Decret modificat după nici o oră
Inițial, premierul Pedro Sanchez anunțase că de luni, 27 aprilie, copiii pot să iasă din casă și să-și însoțească un părinte la cumpărături, la farmacie sau la bancă. Guvernanții au realizat însă că ar expune minorii, trimițându-i practic în zonele cele mai aglomerate. Au rectificat totul după nici o oră, copiii urmând să poată să iasă din casă de duminică, dar respectându-se distanțarea. Deocamdată, cel puțin până pe 9 mai, rămân închise mallurile, restaurantele, barurile, bazele sportive sau parcurile.
Valentin Nițu, un român stabilit în Castellon, zona cu cei mai mulți conaționali din Spania, are două fete minore și un băiat major: “E un lucru bun că putem ieși cu cei mici, după atâtea săptămâni doar în casă. Ionuț, băiatul meu de 19 ani, care ar fi putut să iasă și până acum, că e major, a stat și el doar în apartament, nu a ieșit deloc. Doar eu mă duceam la cumpărături. Acum o să mai poată și el să se joace un pic cu mingea pe lângă casă, să mai alerge, că joacă fotbal la juniorii de la Roda, satelitul celor de la Villarreal. E curios că nu au anunțat nimic pentru copiii de 14-18 ani. Nu e normal ca ei să stea în continuare în case, cât timp se vor mai menține restricțiile”.
Din fericire, pe aici nu s-a înregistrat preconizata explozie a numărului de infectări, de după Paști. În orașul nostru, Castellon de la Plana, nu s-a mai înregistrat nici un deces pe 22 și pe 23 aprilie. Iar în regiune, numărul cazurilor pozitive este tot mai scăzut. La Madrid, situația este încă foarte grea în continuare.
Valentin Nițu, român stabilit în Spania:
Rezultate Alegeri SUA – cine va fi noul președinte al Americii!