Marți are loc vizita misiunii UNESCO în România în vederea includerii unor păduri virgine în Patrimoniul Mondial Natural şi tot marți are loc o întâlnire cu factorii interesaţi – Direcţia Silvică, administraţiile parcurilor, Garda Forestieră – pe această temă, în Reşiţa, notează caon.ro.

„Probleme sunt în multe situri UNESCO. De exemplu: componenta nominalizată UNESCO Izvoarele Nerei este mai mică decât Rezervația Naturală Izvoarele Nerei (cea mai mare pădure virgină din UE). Pe lista siturilor candidate, elaborată de către experții internaționali la seminarul de la Rachiv, Ucraina, s-a propus ca alături de Izvoarele Nerei să fie inclusă pădurea virgină Coșava Mică și să fie anvelopate într-o zonă tampon comună. La presiuni, Guvernul României a renunțat atât la Coșava Mică, dar și la suprafețe însemnate din Iauna Craiovei, Cozia și Izvoarele Nerei. Acestea sunt acum afectate de tăieri comerciale. Cerem intervenția Corpului de Control al primului ministru”, este opinia asociaţiilor de mediu privitoare la eveniment.

Printre altele, activiştii de mediu solicită anchetarea modului în care unele suprafețe de păduri virgine au fost eliminate din cursa pentru UNESCO; întreprinderea demersurilor necesare pentru ca întreaga rezervație naturală Izvoarele Nerei să devină Patrimoniu Mondial UNESCO; susţinerea unui al doilea val de situri candidate pentru UNESCO; oferirea proprietarilor de păduri virgine de compensații pentru conservare sau posibilitatea de vânzare către stat spre protejare.

Pădurea Izvoarele Nerei, cea mai întinsă suprafaţă de pădure virgină de fag din Europa continental, unde copacii ajung la 40 de metri înălţime, având un diametru de peste 1,5 metri şi o vârstă de 300 de ani

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Știrileprotv.ro
Cine sunt românii care l-au votat pe Călin Georgescu. A fost ales de mulți cu studii primare sau medii
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Viva.ro
Ce AVERE are Călin Georgescu. Acest detaliu din CV-ul lui a atras în mod special atenția multora. Despre ce e vorba
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Libertateapentrufemei.ro
Colegii de scenă și-au luat adio de la Gabriel Cotabiță. Fiicele artistului, un monument de tristețe. Imagini emoționante de la Cimitirul Bellu
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
FANATIK.RO
Ce afaceri deține și câți bani face soția lui Călin Georgescu. Cristela este practician holisitic iar pandemia i-a închis cabinetul din Austria
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Elle.ro
„Șoc în România!” Ce spune presa internațională despre victoria neașteptată din primul tur la alegerile prezidențiale a lui Călin Georgescu
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Unica.ro
Trecutul neștiut al femeii care aspiră la titlul de Prima Doamnă a României. Ce s-a aflat acum despre Cristela Georgescu, soția lui Călin Georgescu
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Observatornews.ro
Început de decembrie cu ploi, lapoviță și ninsori. ANM a actualizat prognoza meteo pe 4 săptămâni
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții
HOROSCOP
Horoscop 26 noiembrie 2024. Taurii intră într-o perioadă în care încearcă să obțină beneficii de pe urma eforturilor făcute în asociere cu alții

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI