„Jaber al-Bakr s-a sinucis în infirmeria închisorii din Leipzig”, a anunţat într-un comunicat Guvernul regional din Saxonia
Autoritățile au declanșat o anchetă, pentru a stabili circumstanțele în care a murit Jaber al-Bakr. Sirianul intrase în greva foamei de când a fost arestat în încarcerat și era supravegheat non-stop în celula sa, transmite BBC, care citează Der Spiegel.
Jaber al-Bakr, prins cu ajutorul unui sirieni
Jaber a fost prins luni dimineață, după ce a fost legat și predat forțelor de ordine. Acesta se refugiase la niște compatrioți, care au alertat forțele de ordine. Unul dintre acești sirieni, prezentat ca Mohammed A., a declarat cotidianului german Bild că suspectul a încercat să îi cumpere pentru a nu fi predat poliției. „Ne-a oferit 1.000 de euro și 200 de dolari dacă îl lăsăm să plece, îi avea în rucsac împreună cu un cuțit”, a spus el.
Jaber Albakr avea legături cu rețeaua teoristă Stat Islamic și era în atenția autorităților germane, după ce serviciile secrete au primit informații săptămâna trecută legate de un posibil atac terorist pregătit de refugiatul sirian.