Cuplul trăiește „vieți complet separate”, a spus Jada. Jurnalista Hoda Kotb, cea care a realizat interviul, întreabă apoi: „Deci nu a fost un divorț pe hârtie?”, „Corect”, răspunde Pinkett-Smith. 

În ceea ce privește motivul pentru care nu a făcut public statutul căsătoriei lor decât 7 ani mai târziu, ea a explicat: „Nu eram încă pregătiți pentru asta. Încă încercăm să ne dăm seama cum va arăta parteneriatul nostru și cum vrem să ne prezentăm celorlalți. Încă nu ne-am dat seama de asta”.

Mariajul lor s-a rupt din diverse motive: „De ce s-a fracturat? Sunt o mulțime de lucruri… Până în 2016 eram doar epuizați să încercăm din nou și din nou. Am fost amândoi prinși în felul în care am vrut să fie cealaltă persoană”.

Will Smith și Jada Pinketts-au căsătorit în 1995. Au doi copii, un băiat, Jaden (24 de ani), și o fiică, Willow (21 de ani).

Căsătoria lor a fost în repetate rânduri într-un echilibru fragil, mai ales după aventura Jadei cu muzicianul August Alsina (31 de ani), care a făcut titluri în 2020.

Will Smith, care mai are un fiu de 29 de ani, Trey, din prima căsătorie, cea cu Sheree Zampino, nu a comentat încă declarațiile soției sale.

Cu interviul NBC cu Hoda Kotb, Jada Pinkett-Smith își promovează biografia „Worthy”, care este programată să fie apară pe 17 octombrie 2023.

Foto: Profimedia

 
 

Urmărește-ne pe Google News