Hoţii au folosit carduri false pentru a retrage bani de la 1.400 de ATM-uri din supermarketuri și magazine din Tokyo, dar și din alte 16 prefecturi din Japonia. Fiecare a infractor a retras câte  100.000 de yeni (aproape 1.000 de dolari) – suma maximă ce poate fi retrasă de la bancomat.

Băncile care deţineau ATM-urile au explicat că infractorii au folosit în total 1.600 de carduri de credit clonate. Unele carduri au fost emise de o bancă din Africa de Sud, al cărui nume nu a fost dat publicităţii.

Poliţia japoneză a cerut autorităţilor din Africa de Sud, prin intermediul Interpol, să stabilească modul în care hoţii au obţinut datele bancare. Potrivit unor informaţii apărute în presa japoneză, membrii bandei ar fi părăsit deja țara.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News