Un hoț flămând este căutat de polițiștii din Mangalia, după ce, în seara de Crăciun a prădat o gospodărie din Mangalia.
„Azi noapte (…) a sărit poarta de metal, de peste 2 m înălțime, a intrat în foișor (este ca o bucătărie închisă) si mi-a furat cârnații din frigider! Am sesizat poliția, au fost foarte rapizi, și-au făcut treaba ca la carte! Le mulțumesc pe această cale ! Vecinii mei m-au ajutat cu înregistrările video ! Așa că aviz amatorilor să se gândească de două ori înainte de a mai intra prin efracție în casa oamenilor“, a postat păgubita pe un grup de pe Facebook.
Imaginile cu hoțul surprins în flagrant au fost predate polițiștilor, care l-au identificat și încearcă acum să îl prindă.
„Am avut o sesizare azi noapte, de la o femeie, domiciliată în municipiul Mangalia, cu privire la faptul că i-ar fi fost furată o cantitate de 10 kilograme de cârnați, dintr-o dependință.S-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat“, au precizat reprezentanții IPJ Constanța.