Lovitura a fost dată, la sfârșitul săptămânii trecute, în centrul orașului Onești, notează Deșteptarea.ro. O femeie, în vârstă de 38 de ani, făcea curățenie, înainte de a deschide casa de amanet. A fost pândită de un individ, care a văzut-o atunci când a pătruns în zona în care sunt ținute valorile.

Înarmat cu o rangă, agresorul ar fi forțat ușa și a lovit-o pe angajată pânâ când a lăsat-o inconștientă. S-a dus glonț spre seiful deschis de unde a luat aproape șapte kilograme de bijuterii. Suspectul a furat și telefonul mobil al victimei, cel mai probabil, pentru ca aceasta să ceară ajutor.

Potrivit sursei citate, jaful a fost surprins de camerele de supraveghere, amplasate în interiorul casei de amanet. Autorul ar fi, însă, greu de recunoscut, pentru că a purtat o pălărie mare și ochelari.

După ce și-a revenit, angajata casei de amanet a apăsat butonul de panică și, rănită, a cerut ajutorul unei vânzătoare de la un magazin din zonă. Femeia a sunat la 112.

„Era foarte speriată, palidă. Era lovită la cap, că se ţinea cu mâna de cap. A venit Poliţia şi a stat toată ziua aici. S-au făcut cercetări până târziu. Acum, suntem şi noi speriaţi, că poate veni peste tine oricând să-ţi dea în cap”, a mărturisit angajata unui magazin, pentru sursa citată.

Jaf la o casă de amanet din Oneşti, investigat de polițiști

Un echipaj medical, sosit la fața locului, a transportat-o pe victimă la spital.

„A fost adusă în serviciul de urgenţă o femeie prezentând un şoc posttraumatic cu amnezia momentului, deci nu-şi aducea aminte nimic din timpul loviturii, prezentând în zona cervicală o excoriaţie, iar în zona occipitală o tumefacţie foarte sensibilă la palpare. A fost investigată, i s-a făcut un computer tomograf, starea ei era relativ bună, nu avea probleme serioase, iar la cerere a fost externată.”, a declarat dr. Adrian Brânzaniuc, purtător de cuvânt Spitalul Municipal Oneşti.

Mai mulți clienți ai casei de amanet au venit să-și ia bijuteriile înapoi, după ce au aflat despre jaf.

„Am venit azi să scot un inel şi mi-a spus că nu pot să-mi dea nimic că s-a luat tot. Femeia e bătută, s-a spart amanetul. Am venit acum a doua oară ca să-i arăt toate contractele, că eu am aici o brăţară de 36 de grame, o pereche de cercei mari de 20 grame, un inel de 8 grame. Eu nu vreau bani, nu vreau nimic, îmi vreau doar aurul înapoi”, a precizat Nadia Cojocaru, clientă a unităţii.

Poliţiştii din Onești fac cercetări pentru a da de urma autorului jafului.

sursă foto: Deșteptarea.ro

 
 

Urmărește-ne pe Google News