Un jaf a avut loc la o casă de schimb valutar din Timișoara, în această după-amiază, în jurul orei 17.00. Un individ, care nu purta cagulă, a amenințat-o pe angajată cu un cuțit și a reușit să plece cu aproximativ 20.000 de euro. Bărbatul a fost dat în urmărire generală.
Polițiștii au fost anunțați de jaf, la 112, chiar de către angajata casei de schimb valutar, care nu a apucat să apese butonul de panică, iar oamenii legii au sosit imediat la fața locului pentru a face cercetări, relatează Opinia Timișoarei, care precizează și locul unde s-a desfășurat incidentul: strada Craiului, în apropiere de Piata Victoriei.
Individul a așteptat momentul în care angajata a ieșit din zona securizată a casei de schimb și atunci a pătruns în interior, sustrăgând suma de bani, după care a plecat.
Acum, mai ales că nu era mascat, politistii vor viziona imaginile de pe camerele de supraveghere din zonă, în speranta că le vor oferi indicii importante care să îi ducă pe urmele acestuia, potrivit sursei citate.