Șeful statului a afirmat că vaccinul de la Pfizer ar putea transforma persoanele vaccinate în „femei cu barbă” sau „în crocodil”.
„În contractul Pfizer scrie foarte clar: Nu suntem responsabili pentru niciun fel de efecte secundare. Dacă te transformi în crocodil, este problema ta”, a declarat şeful statului brazilian joi, în timpul unui discurs susţinut în oraşul Porto Seguro. „Dacă devii superman, dacă unei femei începe să-i crească barbă sau dacă un bărbat începe să vorbească cu o voce efeminată, ele (laboratoarele) nu au nimic de-a face cu aceasta”, a adăugat liderul de extremă dreapta pe un ton provocator.
Bolsonaro s-a referit la vaccinul elaborat de compania americană Pfizer în colaborare cu cea germană BioNTech, vaccin testat în Brazilia de mai multe săptămâni şi deja folosit pentru lansarea campaniei de imunizare a populaţiei Regatului Unit sau SUA.
Joi, în pofida reticenţelor preşedintelui brazilian, Curtea Supremă a Braziliei a decis că vaccinarea împotriva COVID-19 este obligatorie, însă „nu forţată”, în una dintre ţările cele mai îndoliate din lume, după SUA, cu aproape 185.000 de decese cauzate de COVID-19.
Aceasta înseamnă că autorităţile nu vor putea face uz de forţă pentru a obliga o persoană să se vaccineze, însă ele vor putea să o amendeze sau să-i interzică să frecventeze unele locuri publice.
„Vaccinul, odată ce va fi certificat de (agenţia de reglementare în domeniu) Anvisa, va fi accesibil tuturor care îl vor. Însă eu, eu nu mă voi vaccina”, a insistat Jair Bolsonaro de la Porto Seguro. „Unii spun că dau un prost exemplu. Însă imbecililor, idioţilor care spun asta, le răspund că am fost deja contaminat cu acest virus, am anticorpi, şi atunci de ce să mă vaccinez?”, a continuat el, ignorând cazurile de recontaminare care au avut loc în lume, inclusiv în Brazilia.
Preşedintele brazilian s-a infectat cu noul tip de coronavirus în iulie şi s-a vindecat după circa douăzeci de zile, fără a acuza simptome grave.
Brazilia, ţară de dimensiuni continentale şi cu 212 milioane de locuitori, se confruntă cu un al doilea val al pandemiei, extrem de puternic.
Miercuri, Brazilia a înregistrat 70.574 de noi cazuri de COVID-19 într-o zi, numărul cel mai ridicat de la începutul pandemiei, şi aproape 1.000 de decese în 24 de ore, pentru prima dată după 30 septembrie.
Vaccinarea se anunţă haotică în Brazilia, cu un plan naţional de imunizare tardiv, criticat de toate partidele, şi cu efectul disuasiv al afirmaţiilor preşedintelui Bolsonaro.