Într-un interviu pentru publicația neozeelandeză Stuff, Cameron a criticat cu foarte mare îngrijoare situația politică din SUA, spunând că țara și-a pierdut valorile fundamentale sub conducerea lui Donald Trump. „Cred că este îngrozitor, este o îndepărtare de tot ce este decent. America nu mai reprezintă nimic dacă nu mai susține principiile pentru care a fost cunoscută. Totul devine gol și lipsit de sens”, a spus el.

Cameron a recunoscut impactul global al politicii americane, spunând că se simte mai bine în Noua Zeelandă decât în SUA. Nu îi mai este teamă.

„Nu știu dacă mă simt mai în siguranță aici, dar cu siguranță simt că nu trebuie să citesc despre asta pe prima pagină în fiecare zi. Și este pur și simplu dezgustător. Există ceva plăcut în legătură cu publicațiile din Noua Zeelandă, măcar îl pun pe pagina trei… Pur și simplu nu mai vreau să văd fața acelui tip pe prima pagină a ziarului. Este ca și cum ai privi un accident de mașină iar și iar și iar”, a spus regiorul.

Cameron a declarat că se simte mai bine în Noua Zeelandă și că și-a dorit mult să obțină cetățenia acestei țări. El a subliniat că acest pas a fost unul important și că a trebuit să facă sacrificii pentru a-și construi o viață acolo.

Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”
Recomandări
Planul „machiavelic” aplicat de un mecanic auto pentru a domina o femeie. Victima: „Mă duc şi mă omor, sincer, că nu mai pot”

„Îmi place mai mult aici. Oamenii se tratează cu respect și toți sunt egali. Asta îmi doream ca și copiii mei să experimenteze”, a spus el.

Regizorul deține o fermă mare în Noua Zeelandă din 2012 și de mult timp și-a dorit să se stabilească definitiv acolo.

   

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Unica.ro
Bogdan Talașman, detalii tulburătoare despre cum i-a salvat viața lui Florin Busuioc. „Când i-am rupt prima coastă… Credeam că o să-l omor cu mâna mea!”
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Viva.ro
Numele ei este pe buzele tuturor, după ce tocmai s-a aflat! Toți o știau pe Sorina Docuz drept „protejata lui Marcel Ciolacu”, însă acest detaliu din trecutul ei s-a aflat abia acum
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Libertateapentrufemei.ro
Cum arată și cu ce se ocupă soția lui Daniel Funeriu! Superba franțuzoaică avea 23 de ani când s-a îndrăgostit de românul nostru, olimpic la chimie
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Adevarul.ro
Adevăratul motiv pentru care Trump distruge economia Statelor Unite: „Un simptom al degradării democrației” | ANALIZĂ
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Elle.ro
Cătălina Toma, PRIMA reacție după ce Theo Rose a fost acuzată că o copiază în ultima ei piesă. Cum a răspuns artista: "Eu cred în competiția creativă, nu în cea plină de invidie"
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
Unica.ro
Îndrăgitul artist și iubitul lui n-au mai ținut cont de nimic și s-au sărutat în văzul lumii, pe stradă! Avem imaginile! FOTO
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Observatornews.ro
ANAF promite controale la locuinţele închiriate pe Airbnb şi Booking. Iancu Guda: "Statul ar trebui să facă altceva"
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor
HOROSCOP
Horoscop 5 aprilie 2025. Gemenii au în față o zi care aduce la lumină anumite adevăruri despre ei, despre viitorul unor intenții de-ale lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI