Comentează21 februarie 2018, o miercuri, a fost o zi adevărată de iarnă. Jan și Martina s-au întors acasă, în orășelul Velká Mača, la 50 de kilometri de Bratislava. Abia își cumpăraseră o casă. Era mai ieftin și mai liniște. Jan putea lucra de oriunde, așa că nu mergea zilnic la redacție.
Cănile de cafea au rămas pline pe masă
Peste două luni, Jan Kuciac și Martina Kusnirova urmau să se căsătorească. Pe 23 februarie aveau o întâlnire cu un organizator de nunți.
Ningea și cei doi erau în bucătărie, își făcuseră o cafea, aveau acest ritual de seară. Nu știau că sunt urmăriți sau că Jan fusese filat în ultimele luni.
În jur de ora 8 seara, Martina a mers la baie. Atunci a sunat cineva la ușă. A deschis Jan. Un bărbat a scos un pistol Luger de 9 mm și l-a împușcat scurt, în piept. Pe Martina criminalul a prins-o în bucătărie și a împușcat-o în cap. Înainte să iasă din casă, a mai tras un glonț în Jan. A închis ușa în urma lui și a plecat.
Ultimul mesaj de pe telefonul Martinei a fost trimis cu zece minute înainte să moară. Tăcerea celor doi tineri i-a alarmat pe părinți. Vineri nu s-au dus la întâlnirea pentru nuntă și asta i-a speriat și mai tare. Părinții au sunat la poliție.
Au trecut cinci zile până când poliția a intrat în casă. Era 26 februarie 2018. Când au găsit cadavrele, polițiștii au aflat că Jan Kuciak este jurnalist de investigație la Aktuality.sk, unul dintre cele mai puternice site-uri din țară.
O mișcare de donații fără precedent
În câteva ore, Slovacia afla și ea, cu oroare, că un reporter care investiga legătura dintre oameni politici și de afaceri ai țării și mafia italiană a fost împușcat în propria casă, împreună cu prietena sa. Un ziarist mort într-o epocă în care presa e atacată pe toate planurile.
Oamenii au intrat într-un proces de negare, revoltă și și-au sondat propria vină față de presă. Din acel moment, mii și mii de cetățeni slovaci au donat regulat bani către Aktuality, dar și către alte publicații, având revelația că presa este fundamentală pentru viața lor într-o democrație.
Libertatea a mers la Bratislava, Slovacia, la patru ani de la asasinarea lui Jan Kuciak, pentru a înțelege ce mișcă într-o societate moartea unui om care își face datoria.
„Dubaiul de pe Dunăre”
În Bratislava este senin și o liniște atipică pentru o capitală. Din castelul-muzeu aflat pe o colină se zăresc Alpii austrieci. Este singura capitală care are graniță cu două țări, Austria și Ungaria. La Viena ajungi într-o oră cu trenul, la Budapesta, în două. Slovacia atrage peste 5 milioane de turiști anual, cât toată populația sa.
În Centrul istoric cu clădiri ornate baroc sunt cafenele șic cu zeci de sortimente de cheesecake și cafea, galerii de artă contemporană, magazine de designer. În ghidurile turistice cu ștaif, Bratislava este numită „Dubaiul de pe Dunăre”.
Bunăstarea poate funcționa uneori ca o falsificare mătăsoasă a realității. Înainte să fie împușcați cei doi tineri, acum patru ani, nimic nu trăda subteranele corupției. Dezvăluirile presei nu penetrau pătura caldă a binelui relativ din societate.
Slovacia are o structură economică favorabilă. După intrarea în UE în 2004 și în zona euro, 2009, țara a devenit un magnet pentru investitori. Are și azi cea mai mare producție de mașini pe cap de locuitor din lume, cu fabrici Volkswagen, Peugeot, Kia, Jaguar.
A fost numită „tigrul Tatra”, după numele progresului economic alipit lanțului muntos unde au luptat, în cel de Al Doilea Război Mondial, și soldați români.
„Tigrul” economic îi devorează însă pe cei prea curioși. În straturile profunde ale acestei străluciri economice a săpat Jan Kuciak și asta i-a adus moartea.
De atunci, doar asasinii plătiți au fost prinși, judecați și arestați. Cel care a ordonat asasinatul nu a fost însă pus sub acuzare. Procesul a reînceput în februarie anul ăsta, la patru ani.
87% dintre cazurile de jurnaliști uciși în lume rămân însă nerezolvate, spune UNESCO, dar Slovacia speră.
Filmul zilei: ședință de redacție, paza jurnaliștilor, oamenii ies în stradă
Peter Bardy, redactorul-șef al publicației Aktuality, s-a trezit devreme pe 26 februarie 2018. Era luni. Poate să spună fiecare pas pe care l-a făcut ca și cum ar povesti ce vede pe un ecran din fața sa.
Peter a fost sunat de adjunctul său, care i-a spus că în localitatea Velká Mača au fost găsite trupurile a doi tineri. La 7.30, ministrul de interne Robert Kaliniac i-a confirmat șefului redacției că cei doi sunt Jan și logodnica sa.
„Am ajuns în redacție, mai era doar o colegă pe care am rugat-o să trimită e-mailuri echipei că la 8.30 facem o ședință. Cu cei pe care i-am sunat și erau în mașină, le-am spus să se oprească, nu voiam să le dăm vestea asta oribilă în timp ce erau la volan.”
Martin Turček, un alt coleg, se alăturase echipei de investigații a Aktuality de doar două luni. Lucra la anchete cu Jan, aveau biroul unul lângă altul. Erau prieteni și adversari la tenis. Își amintește clar momentul în care a primit mesajul redactorului-șef. „8.30, ședință în redacție”.
Noi am crezut că cineva se plânsese de munca noastră și că ne amenință cu vreun proces, ceva de genul ăsta. Chiar am glumit pe drum spre redacție despre asta. Habar n-aveam ce se întâmplă, eram pe grabă. Cred că erau deja ceva știri că cineva a fost ucis, dar nu se știa atunci că e vorba de Jan.
Martin Turček:
„Am ajuns la redacție și fiindcă eram transpirat, că mă grăbisem, păream răvășit și Peter Bardy m-a întrebat dacă știam ce se întâmplase. I-am spus că nu și atunci mi-a spus că l-au omorât pe Jan. Țin minte că mi s-a părut ireal, imposibil, nu avea cum să fie adevărat.”
Anunțul a împietrit redacția. Peter Bardy își amintește că a mers imediat la poliție, chemat de investigatorii de caz.
De fapt, narează redactorul-șef al Aktuality, următoarele luni ale sale au fost așa, poliție-redacție. Ușa le era păzită de poliție și de o firmă de securitate trimisă de patronatul ziarului de la acea vreme, nemții de la Axel Springer și elvețienii de la Ringier. Câțiva jurnaliști de investigație au avut pază personală.
O copilărie la fermă
Polițiștii le-au dat vestea părinților celor doi tineri imediat după ce au intrat în casă. Părinții lui Jan, Jozef și Salek Jana, trăiau de pe urma unei mici ferme din Stiavnik, un sat cu 4000 de locuitori, în nord vestul Slovaciei. Stiavnik stă așezat aproape de granița istorică dintre Moravia și Silezia, lumea rurală enigmatică evocată în romanele Olgăi Tokarczuk, scriitoarea poloneză laureată în 2018 cu Premiul Nobel pentru Literatură.
Familia Kuciak locuia la margine de țară, aproape izolați. De peste gardul gospodăriei lor vedeau Cehia și nu foarte departe începe Polonia.
Jan avea o minte brici, spun ei și, de cum a intrat la școală, părinții au știut că drumul îl va duce departe.
Era tare-tare curios, nu se oprea niciodată din pus întrebări. Mereu încercam să răspund ceva, chiar și când nu știam răspunsul, așa că trebuia să inventez ceva pe loc ca să nu arăt că nu știu.
Joszef Kuciak, tatăl lui Jan:
Tatăl lui Jan e un bărbat solid cu față de uriaș blând și ochelari mari cu rame pătrățoase. În palmele groase ține întoarsă o țigară, să păcălească fumul.
Discutăm cu Joszef Kuciak chiar în ziua în care se împlinesc patru ani de când băiatul lui nu mai e. Prieteni și colegi s-au adunat la KC Dunaj, un hub hipsteresc al Bratislavei. Se bea bere, oamenii se strâng mușuroi să vorbească, se fac și glume. Ei spun că i-ar fi plăcut lui Jan, un om mereu vesel.
În patru ani, de la fermierul care n-avea decât grija animalelor, Joszef a devenit una dintre figurile cele mai cunoscute din Slovacia. A apărut la toate televiziunile, în toate ziarele. Cu toate că se cunoaște cu toți jurnaliștii, oamenii politici și șefii din diverse instituții îl bat prietenește pe umăr, Joszef nu e în largul lui.
Ca și la Colectiv, procesul e îngrozitor pentru părinți
Ar da toată faima asta pe care n-a cerut-o înapoi ca Jan să trăiască. O tranzacție imposibilă. „Este greu să descriu cum au fost acești patru ani pentru familia noastră. Viața ni s-a rotit la 180 de grade. Noi duceam o viață liniștită la țară, la mica noastră fermă. Și după acest moment a trebuit să stăm în fața presei să vorbim, să dăm interviuri. Apoi, cel mai cumplit lucru pentru noi a fost să ne prezentăm la proces. Cumva, am reușit să trecem prin asta și sperăm că vom supraviețui și de-acum încolo”, spune bărbatul și umerii-i sunt trași în jos de o gravitație înzecită. Trage din țigară pierdut. E al o mielea interviu.
Mărturiile legate de dificultate procesului apar și în cazul Colectiv, unde zeci de părinți și-au pierdut copiii.
Sentimentul că procesul întârzie nu lasă pacea să se aștearnă. Iar amânarea actului de justiție e refuzul felului de a face dreptate, după cum mărturisea personajul unui roman.
Mesajul tatălui lui Jan: informați-vă și judecați singuri
Jurnalist de investigație, Jan nu era niciodată violent în exprimări. „Niciodată nu ridica vocea la cineva. Mereu încerca să aibă un dialog civilizat”, confirmă tatăl său.
Și a mai avut ceva de partea sa. Logica. „Învăța foarte bine, se descurca în special la matematică și gândire logică. De asta și-a dorit la început să studieze Cibernetica. Dar nu i-a plăcut și după numai două luni de facultate, a abandonat-o. Anul următor s-a înscris la Jurnalism și asta i-a plăcut. A rămas pasionat de jurnalism până la tragedia oribilă.”
După atâția ani în care a reflectat asupra celor întâmplate, Joszef Kuciak știe că oamenii au, la rândul lor, o datorie față de jurnaliștii care, uneori, se sacrifică pentru ca oamenii să aibă informații. Tatăl lui Jan nu cere recunoștință, își dorește doar ca oamenii să citească.
Așa cum copiii mici învață să înțeleagă ce citesc, așa și adulții ar trebui să învețe să înțeleagă atunci când citesc sau urmăresc știri. Încercați, vă rog, să gândiți. Nimic nu trebuie luat de-a gata.
Joszef Kuciak, tatăl lui Jan:
Scaunul de lângă geam
Astăzi, în redacția Aktuality din Bratislava se intră doar însoțit de cineva din interior. „Așa e procedura de securitate, de atunci…”, îmi explică jurnalistul care mă preia.
Intrăm. Scaunul lui Jan e chiar lângă geam. E o zi clară, cu lumină albă și frig tăios. Redacția e aproape goală, din cauza Covid. „Jumătate din oameni sunt bolnavi”, explică redactorul-șef Peter Bardy. Și oricum se lucrează încă de acasă.
Prin ferestrele mari se zărește blocul de vizavi pe care e pictat, pe înălțimea celor 12 etaje, un motan roșcat. Asta vedea Jan când își lua privirea de la monitor.
Când l-a angajat în 2015, Peter Bardy nu înțelegea exact ce face Jan. Jurnalismul care investighează bazele de date open source era la început.
Să pigulești date financiare de la companii și guverne, date publice, părea o muncă de Sisif. Jan era însă unul din tocilarii investigațiilor. Îi plăcea ceea ce alții evitau.
„La prima noastră întâlnire, el a zis doar vreo cinci cuvinte timp de trei ore. Dar aveam încredere în Marek (șeful echipei de investigații) că Jan e talentat. Noi înțelegeam jurnalismul de investigație pornit de la surse oameni reali, iar Jan nu avea nevoie de surse, el stătea în birou și lucra cu baze de date și așa găsea dovezile infracțiunilor din mediul de afaceri”, spune redactorul-șef.
Publicase deja câteva anchete când Peter i-a mărturisit lui Jan că, în sfârșit, înțelege ce face. Era februarie 2018.
„Toți putem face ceva pentru a ne aduce contribuția”
Monika Vatralova bate din când în când în tastatură. Tânăra are căștile pe urechi. Este reporter pe social, angajată la Aktuality la o lună după moartea lui Jan, care i-a fost profesor la facultate. El a inspirat-o pe fata de 26 de ani.
Ceea ce i s-a întâmplat a determinat decizia mea de a veni la ziar și să încerc să fiu tot mai bună. A fost oribil să aflu că a fost împușcat. Eram înspăimântată. Nu știam că ceva de acest gen se poate întâmpla în Slovacia și că s-a întâmplat acest lucru unui om atât de bun, harnic și corect.
Monika Vatralova:
Ea spune că Jan se îmbrăca mai mult în blugi și cu tricou la facultate. Era tânăr, era de-al lor. „Era foarte bine pregătit pentru fiecare lecție și cred că toți îl iubeau fiindcă era foarte la locul lui. Voia ca noi să știm tot ce avem nevoie în viața reală. Ne-a plăcut foarte mult faptul că știa ce înseamnă jurnalismul adevărat”, spune Monika. I-a luat și un interviu atunci pentru o temă la școală.
„Mi-a spus cât de important e să înțelegi și să fii conștient de ce se întâmplă în țară și că toți putem face ceva pentru a ne aduce contribuția. A spus și că știa că rezultatele muncii sale nu se vor vedea imediat, dar pe termen lung va schimba lucrurile”, povestește Monika.
Asculta punk rock, citea despre mafie
Colegul lui Jan, Martin Turček, a lucrat astăzi de acasă. Ne întâlnim în fața blocului său din cartierul rezidențial Petržalka, pe malul drept al Dunării. Poartă un pulover subțire, dar pare să nu-i pese că vântul bate cu putere și aduce câțiva fulgi din cerul albastru-tulbure.
Cei doi s-au cunoscut la un training de jurnalism de investigație în 2015. „Ne-am înțeles perfect din prima clipă. Făceam jurnalism de investigație bazat pe baze de date și de atunci tot ne-am trimis mesaje de fiecare dată când descopeream ceva interesant. Apoi, după câțiva ani, am început să lucrăm împreună, fiindcă m-am alăturat și eu echipei de la Aktuality”, spune Martin.
În cele două luni cât au fost colegi, Jan purta mereu cu el o carte despre gruparea mafiotă calabreză Ndragheta. „A fost ultimul articol la care lucra, care a fost, de altfel, publicat după moartea sa, și voia să înțeleagă gruparea foarte bine.”
Unii au scris despre Jan că asculta muzică clasică. Da, mai asculta și asta din când în când, dar cel mai mult îi plăcea trupa de punk rock Horkyze Slize, dezvăluie prietenul lui Martin.
„Eram singurii din redacție care mergeau la cantina de la noi din clădire. Toți ceilalți colegi o urau, spuneau că e mâncare de proastă calitate, dar noi doi mergeam acolo fiindcă nu voiam să pierdem timp și bani. Eram doi tipi simpli care pur și simplu coborau la cantină, mâncam ce găseam, nu ne plângeam.” Când ieșeau în oraș, lui Jan îi plăcea cel mai mult să meargă la fast-food-ul Musafer, creatorul unui kebab legendar în Bratislava.
„Era un tip masiv, îi plăcea să mănânce, fie ce îi gătea logodnica lui, fie în oraș. Deci nu arăta ca un mare sportiv, dar tot mă bătea la tenis de fiecare dată. La ultimul meci pe care l-am jucat, am fost foarte aproape să câștig un set, dar tot n-am reușit.”
Și era vesel și optimist mereu. Asta spun toți. „Deși acoperea cele mai mari scandaluri de corupție, era un optimist, mereu pozitiv. El credea că ajuta lumea să fie mai bună și nu trebuie să fii depresiv când faci asta”, își amintește și Martin.
Despre cum a schimbat Jan Kuciak societatea, politica slovacă, dar și atitudinea oamenilor față de țara lor, în partea a doua a materialului.
Citește și: REPORTAJ-PORTRET. Lupta împotriva mafiei din Slovacia, după asasinarea unui jurnalist