UPDATE, ora 13.36: „Cu regret profund, vă anunţăm ca la ora 11:37 medicii au declarat decesul colegului nostru. Transmitem mesajul de condoleanţe şi suntem alături de familia îndurerată!”, au anunțat reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Timiş.
UPDATE, ora 11.33: Reprezentanţii Inspectoratului de Jandarmi al Judeţului Timiş au precizat că jandarmul de 24 de ani, care a fost găsit împuşcat în zona capului, a fost declarat apt la ultima testare psihologică.
„În data de 12 august 2024, în jurul orei 07:40, efectivele din cadrul echipajului de intervenţie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Timiş, observând că un coleg nu s-a prezentat în serviciu, s-au deplasat la adresa subofiţerului, unde bărbatul a fost găsit cu o plagă împuşcată în zona capului. La faţa locului a sosit un echipaj SMURD cu medic pentru acordarea măsurilor de prim-ajutor şi o echipă de cercetare la faţa locului, fiind sesizat şi Parchetul Militar Timişoara de pe lângă Tribunalul Militar Timişoara. La ultima testare psihologică, jandarmul în vârstă de 24 de ani, a fost declarat apt pentru executarea serviciului”, a transmis IJJ Timiş.
Potrivit sursei citate, în prezent starea jandarmului e gravă.
Știre inițială: Bărbatul ar fi trebuit să intre în tură luni dimineaţă, dar nu s-a prezentat la unitate. Colegii săi s-au alarmat şi au început să îl caute, relatează News.ro.
Din primele date se pare că tânărul s-a rănit cu arma din dotare. O ambulanţă l-a preluat în stare critică şi l-a dus de urgenţă la spital.
Ancheta, în acest caz, a fost preluată de Parchetul Militar Timişoara. Anchetatorii încearcă să afle dacă a fost vorba despre un accident sau despre o tentativă de sinucidere.