Semnalările la 112 cu privire la animalele sălbatice sau domestice cu un comportament agresiv sau periculos sunt direcţionate către unităţile teritoriale ale Jandarmeriei Române.

Jandarmii nu dispun de dotările necesare în astfel de cazuri, cel mai des recurgând la ”producerea unor zgomote puternice”, conform Mediafax.

”Având în vedere prevederile legale actuale, deşi jandarmii se deplasează la faţa locului, aceştia nu dispun de mijloacele tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective. În condiţiile date, de cele mai multe ori, se apelează la producerea unor zgomote puternice pentru a alunga animalele, fără ca printr-o astfel de acţiune să fie eliminat riscul apariţiei altor situaţii potenţial periculoase; tranchilizarea animalului, în vederea relocării, ar fi o soluţie adecvată la situaţiile menţionate”, se arată în nota de fundamentare elaborată de Ministerul Afacerilor Interne.

Potrivit documentului citat, cu prilejul participării la percheziţiile domiciliare sub coordonarea organelor de urmărire penală, au existat situaţii în care pătrunderea în locaţiile respective a fost îngreunată de prezenţa unor câini foarte agresivi.

”În aceste condiţii a fost necesară asigurarea prezenţei la faţa locului a unor persoane dotate cu arme cu tranchilizante care să intervină asupra animalelor respective, fapt ce a acordat persoanelor certate cu legea timpul necesar pentru distrugerea unor probe importante, necesare tragerii lor la răspundere”, explică iniţiatorii.

Tranchilizarea se va putea utiliza de către jandarmi şi pentru protejarea animalelor care sunt prinse în capcanele unor braconieri sau aflate în alte situaţii în care propria viaţă sau integritate corporală le este pusă în pericol.

Armele cu tranchilizante şi substanţele tranchilizante vor fi folosite numai de personalul militar al Jandarmeriei Române instruit în acest sens. Substanţele tranchilizante se pun la dispoziţia Jandarmeriei Române de către Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor, gratuit, preparate şi dozate astfel încât să poată fi folosite cu armele cu tranchilizante, în condiţii stabilite prin protocol încheiat între cele două instituţii.

Citește și: Marian Godină, revoltat. Un șef de Poliție din Sibiu a cerut ca ursul împușcat să fie călcat cu mașina

 
 

Urmărește-ne pe Google News