Colonel Sebastian Cucoș, noul șef al Jandarmeriei Române, a fost prezent în studioul Libertatea și a vorbit despre posibilitatea ca ofițeri din subordine să poată întocmi acte de urmărire penală, așa cum se întâmplă în cazul polițiștilor. ”(…) Vă dau câteva exemple. Cu ocazia unor manifestări există turbulenți. La momentul în care noi reținem acești turbulenți procesul se desfășoară de maniera următoare. Se stabilește identitatea, se stabilesc condițiile. Până decidem dacă avem de-a face cu cu o infracțiune sau o contravenție. Tot ceea ce s-a făcut, se face transferul către colegii de la poliție, care reiau acest proces. De identificare, de… Ceea ce face ca tot acest act să fie mai lung decât e necesar. Pe partea cealaltă, și colegii din Poliția Română sunt destul de aglomerați cu dosarele lor, cu lucrările pe care le au, ei neparticipând direct și neluând contact direct cu infracțiunea care s-a săvârșit”, a declarat colonelul Sebastian Cucoș.
Doar anumií jandarmi vor instrumenta dosare penale
Pe de altă parte, au existat în ultimul timp ”binevoitori” care au criticat intențiile șefilor din Jandarmeria Română. ”Multă lume și-a imaginat că toată Jandarmeria face poliție judiciară. Fals! Doar câțiva ofițeri, anume desemnați, cu pregătire în domeniu, cu avizele necesare de la Parchet, pot să desfășoare asemnea activități. La fel s-a vehiculat ideea că militarizăm actul de justiție, într-o formă sau alta. Țin să vă spun că 68 la sută din teritoriu și 61 la sută din populație este gestionat de sistemul acesta dualist, Jandarmerie-Poliție. Și avem democrații consacrate, cum e Spania, cum e Portugalia, Italia, Franța. Adică nu discutăm despre niște concepte noi. Ele sunt stabilite și funcționează în țarile europene. Noi avem de-a face cu o aliniere la ceea ce înseamnă atribuțiile pe care le îndeplinește Jandarmeria Română. Există atribuții de poliție judiciară în toate statele Uniunii Europene. Nu facem decât să ne aliniem și noi la acest standard”, a completat ofițerul care are la activ patru misiuni internaționale.
Ambasadorul Hans Klemm trage un semnal de alarmă: Statele Unite ale Americii au anumite îngrijorări faţă de propunerile de modificare a legilor Justiţiei
Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro