Mii de români au ieşit pentru a doua seară consecutiv pentru a protesta împotriva noilor restricţii impuse de autorităţi. Au fost aplicate organizatorilor şi participanţilor de la protestele din cele 70 de localităţi 650 de amenzi, în valoare totală de peste 400.000 de lei, arată Jandarmeria Română.
În 38 dintre cele 70 de localităţi în care au avut loc manifestaţii publice s-a depăşit numărul maxim de participanţi prevăzut de lege, respectiv 100 de persoane, precizează comunicatul Jandarmeriei.
Jandarmeria mai spune că şi la protestele din Drobeta-Turnu Severin şi Galaţi au fost înregistrate incidente, manifestanţii agresând forţele de ordine, iar la Brăila s-a încercat distrugerea unui indicator rutier, cei implicaţi urmând să răspundă penal.
În incidentele de la Galați, 6 jandarmi au fost răniți, însă fără a avea nevoie de îngrijiri medicale de specialitate.
În Bucureşti, în urma intervenţiei pentru restabilirea ordinii publice, 188 de persoane au fost conduse la sediile de Poliţie, unde se desfăşoară cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ultraj, distrugere, tulburarea ordinii şi liniştii publice, nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, furt calificat şi port fără drept de obiecte periculoase. De asemenea, în Capitală au fost date amenzi de peste 200.000 de lei.
Foto: Inquam Photos / George Călin