Nu o dată, echipajele de jandarmi montani au făcut practică, chiar pe munte, cu turiştii distraţi care fie au cam pierdut şirul cărării, fie nu s-au dovedit a fi foarte pregătiţi pentru o drumeţie la înălţime. În plus, în unele situaţii s-a apelat chiar şi la bunul simţ al temerarilor care, din motive numai de ei ştiute, au lăsat în urma lor, în zone sălbatice, rupte de civilizaţie, „mostre” de gunoaie.
De aceea, jandarmii clujeni, paznici ai muntelui, îi roagă pe cei pe care paşii îi poartă pe cărări pierdute printre stânci şi păduri să nu se abată sub nici o formă de la traseele marcate pe copaci, să nu aprindă focul în zone neamenajate, să nu distrugă semnele de orientare turistică, să nu urce cu maşinile în zonele protejate, să fie echipaţi corespunzător pentru expediţii montane şi, fireşte, să nu lase în urma lor gunoaie. În cazul în care este vorba de un traseu mai dificil, chiar şi marcat corespunzător, oamenii legii îi sfătuiesc pe turişti să-şi anunţe prezenţa în zonele respective şi să comunice jandarmilor clujeni şi numărul persoanelor din grupul respectiv.
Inspectoratul de Jandarmi „Alexandru Vaida Voievod” are trei posturi montane în staţiunile Muntele Băişorii, beliş Fântânele,  pe traseele  turistice apropiate respectivelor zone, dar şi pe Valea Someşului Cald şi Rece precum şi a comunelor Râşca, Mănăstireni şi Călăţele.
 
 

 
 

Urmărește-ne pe Google News