Cei vizați sunt doi bărbați și trei femei, care, potrivit oamenilor legii, au vârste cuprinse între 18 și 33 ani, iar în perioada decembrie 2015- iunie 2016 au comis mai multe infracțiuni de furt folosind sisteme de bruiaj care anihilau sistemele de alarmare ale magazinelor.

Ajunși în interior, forțau seifurile, de unde sustrăgeau sumele de bani găsite, astfel prejudiciul ridicându-se la aproximativ 200.000 de euro.

„La data de 9 februarie a.c., poliţiştii Direcției de Investigații Criminale – I.G.P.R., împreună cu polițiști ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Galați și ai Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vrancea, au efectuat 9 percheziţii în județele Galați și Vrancea, la locuinţele unor persoane bănuite de săvârşirea a 15 infracțiuni de furt din supermaketuri. Activitățile s-au desfășurat în cadrul unei cereri de comisie rogatorie internațională formulată de către autoritățile franceze, la activități participând reprezentanți ai Jandarmeriei Naționale Franceze. În fapt, în cursul anului 2016, poliţiştii au identificat un grup infracțional care acționa pe teritoriul U.E., în special în Franța și Germania, având ca mod de operare spargerea seifurilor cu valori monetare din supermarketuri. Persoanele vizate, 2 bărbați și 3 femei, cu vârstele cuprinse între 18 și 33 de ani, sunt bănuite că, în perioada decembrie 2015 – iunie 2016, folosind dispozitive de bruiaj, ar fi anihilat sistemele de alarmare ale unor supermarketuri, iar din interior, prin forțarea seifurilor, ar fi sustras banii proveniți din încasări. Prejudiciul total cauzat este de aproximativ 200.000 de euro. Au fost puse în executare 5 mandate de aducere, persoanele depistate fiind conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, pentru audieri. Cei în cauză sunt cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de furturi și tentativă la furturi săvârșite în cadrul unui grup infracțional, asociere de răufăcători, tăinuire de obiecte furate săvârșite în cadrul unui grup infracțional, spălare de fonduri săvârșite în cadrul unui grup infracțional, fapte prevăzute și pedepsite de codul penal francez”, se precizează în comunicatul de presă al IGPR.

 
 

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Știrileprotv.ro
Metropola cu 8,5 milioane de locuitori care a rămas fără apă. Dușuri rapide și apă la toaletă doar dacă e necesar
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
Viva.ro
Ce se întâmplă chiar în aceste momente cu copiii Adrianei Bahmuțeanu: "Din respect pentru memoria lui Silviu..." Ce detalii s-au aflat, după scandalul cu Poliția
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Libertateapentrufemei.ro
ULTIMA ORĂ! Silviu Prigoană a fost înmormântat. Cum arată locul lui de veci. Mesajul lui Honorius, fiul cel mare: „Conform cu dorința tatălui nostru”
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
FANATIK.RO
Se construiește un nou drum în apropiere de București. Aeroportul Otopeni va fi principalul beneficiar
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
GSP.RO
Din Champions League direct „La feminin” » Alina Peșu, arbitrul „Elite” al României ascultă „Unstoppable” înaintea fiecărui meci: „Nu poți face nimic doar cu talentul”
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Elle.ro
Andreea Bălan, indignată de ce s-a întâmplat în fața locuinței sale. Ce a povestit artista pe internet: „Voi face reclamație”
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Unica.ro
Honorius, fiul cel mare al lui Silviu Prigoană, a împlinit ultima dorință a tatălui său, departe de ochii curioșilor. Ce s-a întâmplat la cimitir
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Financiarul.ro
Cât costă noaptea de Revelion? Oferte spectaculoase pentru Revelion 2025
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Observatornews.ro
Cât ne costă risipa alimentară şi cum o putem reduce? În 30 de ani, românii aruncă 90.000 de lei la gunoi
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor
HOROSCOP
Horoscop 15 noiembrie 2024. Leii au învățat cum să facă economie când vine vorba de resursele comune sau cum să împartă din surplusul lor

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI