Proiectul, adoptat cu cu 261 voturi pentru, 2 contra şi 2 abţineri, urmează să meargă la Senat, for decizional.
Proiectul de modificare a legii Jandarmeriei Române prevede că în îndeplinirea sarcinilor de serviciu, personalul militar al Jandarmeriei este autorizat să dețină și să foloseacă arme cu tranchilizant, arme cu glonț de cauciuc dispozitive cu ultrasunete sau substanțe iritante, precum și orice alte mijloace de protecție și imobilizare.
Aceste arme vor fi folosite, potrivit proiectului, pentru îndepărtarea sau imobilizarea animalelor care amenință viața sau integritatea corporală a persoanelor sau a bunurilor acestora, și pentru imobilizarea animalelor a căror viață sau integritate corporală este pusă în pericol, în urma unei intervenții umane.
Inițiatorii precizează în expunerea de motive că la nivelul numărului de urgență 112 au fost semnalate multe cazuri de animale domestice și sălbatice cu comportament agresiv sau periculos, pentru viața și integritatea corporală a persoanelor.
În România, Jandarmeria Română este instituția care coordonează acțiunile de intervenție în cazul animalelor periculoase. ”Deși se deplasează la la fața locului, aceștia nu au la dispoziție mijloace tehnice necesare pentru a alunga sau imobiliza animalele respective”, spun parlamentarii.
Aleșii mai afirmă că din practica misiunilor jandarmilor montani, în zone greu accesibile, aceștia au intrat în contact cu animale sălbatice, care, de multe ori, au avut un comportament imprevizibil, uneori agresiv.
De asemenea, în cazurile de braconaj, animalele prinse în capcane trebuie eliberate imediat, și, neavând dotarea necesară, jandarmii nu se pot apropia de aceste animale decât după tranchilizarea lor, activitate care se poate realiza doar prin implicarea altor instituții, ceea ce prelungește perioada și pune în pericol viața animalelor.
Nu în ultimul rând, există o așteptare din partea populației, pentru creșterea siguranței, în cazul atacurilor animalelor de talie mare asupra oamenilor, cazuri mediatizate de multe ori, se mai arată în expunerea de motive.
Citește și: Detalii șocante despre părintele Cristian Pomohaci. „Nu figureaza cu niciun copil infiat”