În opinia instanței militare, faptele subofițerului sunt mai degrabă de natură disciplinară, iar amenințarea nu a fost credibilă pentru că nu a pus mâna pe pistol. Jandarmul neagă acuzațiile, punându-le pe seama situației tensionate pe care le-a avut cu șefii de-a lungul timpului.

Pe 16 iulie anul trecut, unul dintre angajații Inspectoratului Județean de Jandarmi (IJJ) Bacău a lipsit de la sedința de instructaj de dimineață, la intrarea în tură. Așa cum cere procedura, șeful său direct a anunțat superiorii că jandarmul, care de altfel era desemnat să asigure paza unuia dintre posturile din sediu, nu a luat la cunoștință ordinele prelucrate la ședința de instructaj și nici înștiințarea cu privire la prezentarea la Consiliul de onoare.

Jandarmul a ajuns totuși la serviciu. Potrivit înregistrărilor surprinse de camerele de supraveghere, acesta a ajuns la post la ora 7:03, era cu capul descoperit și îmbrăcat cu o bluză descheiată la toți nasturii.

Acesta preluase deja armamentul, un pistol Carpați de calibru 7,65 mm, și muniția aferentă, două încărcătoare cu câte 6 cartușe.

Luând la cunoștință de nesupunerea subalternului, șeful Biroului de Pază și Protecție Instituțională la IJJ Bacău a dispus efectuarea unui control la postul unde acesta trebuia să asigure paza.

Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie
Recomandări
Nepotism electoral în POT, partidul care-l susține pe Călin Georgescu. Oameni noi, metehne vechi: politica văzută ca afacere de familie

Găsit „la bustul gol”, pe o bancă

În echipa de control au fost desemnați un locotenent-colonel, un căpitan și un subofițer. Aceștia au observat de la distanță că jandarmul stătea pe o bancă.

„Din declarațiile membrilor echipei de control rezultă că inculpatul se afla în ținută neregulamentară, fără cămașă, «la bustul gol». Întrucât inculpatul i-a observat pe cei trei, s-a deplasat la postul de pază, fiind găsit în timp ce se încheia la cămașă. Inculpatul era îmbrăcat cu pantaloni de culoare maro, care nu se regăsesc în ținuta specifică lucrătorilor de jandarmi”, au scris procurorii militari în actul de punere sub acuzare.

Potrivit datelor din dosar, echipa de control a solicitat jandarmului să prezinte armamentul din dotare. Deși a susținut că îl are asupra sa, la verificare s-a constatat că tocul era gol. Pistolul și muniția au fost găsite sub măsuța din postul de pază.

Anchetatorii au făcut și măsurători: banca pe care se odihnea jandarmul se afla la 48 de metri de postul de pază, adică în afara perimetrului său de pază.

Cei doi ofițeri și subofițerul din echipa de control au declarat că după ce au adus la cunoștința jandarmului că i se va întocmi raport, acesta a început să le adreseze injurii și amenințări.

Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO
Recomandări
Proteste de amploare împotriva lui Călin Georgescu în București, Cluj și Timișoara | VIDEO

Bă, sunteți șmecheri? Veniți acum la mine, că am câte o boabă pentru fiecare, le-a strigat acesta din urmă.

Ulterior, jandarmul și-a sunat un coleg de la postul de pază acces auto, căruia i-a reproșat că nu l-a anunțat de control. „A afirmat că dacă știa că va fi controlat, i-ar fi împușcat”, a declarat colegul jandarmului la audieri.

Jandarmul neagă totul, chiar și înregistrările

Trimis în judecată pentru ultraj și încălcarea consemnului, jandarmul acuzat a negat totul, susținând că este victima superiorilor săi, cu care se afla în conflict de mai mulți ani.

El a declarat procurorilor militari că a intrat în dizgrația acestora după ce a fost trimis în judecată în alte două dosare, pentru fapte similare, și a fost achitat de fiecare dată. Nu a recunoscut că nu ar fi avut arma asupra sa în post şi că ar fi fost dezbrăcat până la brâu, într-o zonă care nu aparținea postului.

Controlul făcut de superiorii de la IJJ a fost inopinat, l-au luat prin surprindere, dar el era în regulă, a susținut jandarmul și în fața instanței militare. În legătură cu înregistrările care i-au fost aduse la cunoștință, a susținut că „sunt în neregulă”.

Achitat pentru ultraj deoarece nu a pus mâna pe armă când a amenințat

Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile
Recomandări
Vicepreședintele ANCOM Pavel Popescu cere suspendarea TikTok în România. Rețeaua socială ar putea fi interzisă până la terminarea anchetelor privind alegerile

Magistrații militari au dispus achitarea jandarmului pentru ultraj. Instanța a considerat că amenințarea nu a fost iminentă, pentru că jandarmul nu a folosit arma.

„Instanța constată că nu a existat o amenințare iminentă vădită a ofițerilor veniți în control – întrucât inculpatul a strigat acele cuvinte «… am câte o boabă pentru fiecare!» în urma lor, dar fără vreun gest explicit, în sensul că ar face acest lucru, cum ar fi punerea mâinii pe armă sau, eventual, scoaterea acesteia. Astfel, nu s-a creat o situație de temere clară, vădită, celor doi ofițeri, fiind mai degrabă vorba despre o răbufnire nervoasă a inculpatului ce, eventual, poate atinge sfera disciplinară”, a motivat Tribunalul Militar Iași soluția de achitare.

Sentința, contestată și de Parchet, și de jandarm

Jandarmul a fost găsit vinovat numai pentru infracțiunea de încălcare a consemnului, însă instanța a calificat fapta ca fiind de gravitate minoră și a renunțat la pedeapsă. I-au dat jandarmului inculpat doar un avertisment.

„Parchetul a reținut ca act material doar părăsirea postului la o distanță de 48 de metri, de aceea excede învestirii instanței de a analiza celelalte situații descrise în rechizitoriu, precum și abandonarea armei în birou, ținuta neregulamentară ș.a.m.d.”, a subliniat instanța militară.

Chiar și așa, hotărârea pronunțată de Tribunalul Militar Iași este considerată nedreaptă de jandarm. Acesta spune că avertismentul primit pentru infracțiunea de încălcare a consemnului nu este meritat. Curtea Militară de Apel București urmează a pronunța sentința definitivă în acest caz. 

La sfârșitul anului trecut, jandarmul judecat s-a retras din activitate, trecând în rezervă.

Foto: Hepta

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (4)

Uncetatean37   •   05.01.2023, 16:24

Evaluarea psihologica e ca la Romania…. De data asta nu a fost grav…data viitoare d zeu cu mila.

seaman651   •   05.01.2023, 14:25

Da' un test psihologic s-a ostenit cineva sa-i faca? Dai nebunului armamentul pe mana? Prima data a amenintat si n-a pus mana pe arma, data viitoare impusca fo' doi si degeaba-l mai bagi in puscarie dupa ce a omorat pe cineva.

michi   •   05.01.2023, 14:23

Daca un civil ar fi amenintat un jandarm "ca-i da o boaba", cati ani de inchisoare cu executare ar fi primit???

Vezi toate comentariile (4)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Știrileprotv.ro
Doi candidaţi la prezidenţiale solicită Curţii Constituţionale anularea alegerilor din primul tur
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Viva.ro
Drama neștiută a Elenei Lasconi. Acum numele ei e pe numele tuuror, dar a fost atât de săracă, încât nu avea ce mânca: ”Bunica ne dădea pâine pe care o dădeai la porci”
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Libertateapentrufemei.ro
Fosta soție a lui CRBL, interviu în lacrimi după divorț. Ce spune fata lor despre faptul că tati are o iubită: ”Alessia pare ok, dar nu este...."
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
FANATIK.RO
Patru nativi care intră sub protecția astrelor. Luna decembrie le va aduce bani cu nemiluita și deplasări în străinătate
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
GSP.RO
Ion Țiriac, întrebat despre lupta dintre Lasconi și Georgescu: „Știți ce președinte mi-aș dori?”
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Elle.ro
Ce este naturopatia, practica controversată promovată de Cristela, soția lui Călin Georgescu, și de ce ridică foarte multe semne de întrebare
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Unica.ro
Fosta soție a lui CRBL, dezvăluiri în lacrimi despre DIVORȚ. Elena Vîșcu are 3 locuri de muncă și își crește singură fata. Incredibil ce a povestit despre artist
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Financiarul.ro
Vești proaste înainte de Crăciun. Ce se întâmplă cu carnea de porc
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Observatornews.ro
Expert în dezinformare, despre tacticile Kremlinului aplicate de Călin Georgescu: Neagă ce a spus acum o lună
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi
HOROSCOP
Horoscop 28 noiembrie 2024. Scorpionii vor avea ocazia de a construi ceva în relațiile cu cei dragi, în funcție de dispoziția în care vor fi astăzi

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI