UPDATE ora 20.50: Organizatorii evenimentului au transmis că a existat un plan de urgență, care a fost aplicat în cazul japonezului.

„Planul a fost conceput și pus la punct de către BRC împreună cu Serviciul de Ambulanță București Ilfov, Inspectoratul pentru Situații de Urgență precum și cu alte entități ale Ministerul Afacerilor Interne, respectiv Ministerul Sănătății. Rămânem în contact strâns cu apropiații alergătorului, pentru a ne menține informați asupra stării acestuia și a felului în care le putem acorda sprijinul nostru”, se arată în comunicat.


Paramedicii de pe ambulanță au intervenit după ce participantul la semimaraton a început să se simtă rău, la finalul traseului de 21 de kilometri.

„La finalul cursei de 21 de km, imediat după ce a trecut linia de sosire, un bărbat de naţionalitate japoneză de aproximativ 50 de ani a intrat în stop cardiorespirator.

Echipajele SABIF care asigurau asistenţa medicală de urgenţă la maraton au intervenit şi l-au resuscitat, iar pacientul a fost diagnosticat cu edem pulmonar acut”, au transmis autoritățile.

Bărbatul a fost transportat apoi la cel mai apropiat spital de urgenţă din Capitală.

Ambulanta Bucureşti Ilfov a participat la acest eveniment cu 4 echipaje de tip C cu medic şi 4 echipaje de tip B2 cu asistent medical.

Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”
Recomandări
Ioana Tănase, femeia care a călătorit singură cu motocicleta, din România până în Mongolia: „Țipam și plângeam de fericire, într-un peisaj de vis”

În plus 9 echipe de sprijin formate din câte 2 voluntari asigură asistenţa medicală în cadrul maratonului care se desfăşoară în acest weekend în Bucureşti.

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News


Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Unica.ro
Imagini din noua vilă în care Andreea Bănică s-a mutat cu familia. Cum a decis să amenajeze / FOTO
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Viva.ro
Este de nerecunoscut! Cum arată acum văduva lui Sergiu Nicolaescu, la 11 ani de la moartea actorului: „Ea își dorește să...”
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Libertateapentrufemei.ro
Alina Vidican, 3 ani de căsnicie cu pilotul brazilian milionar. Incredibil, cum arată azi fosta soție a lui Borcea. Uite ce viață de regină duce la Miami
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
FANATIK.RO
Descoperire incredibilă în Rusia. A fost deschisă o poartă spre trecut
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Unica.ro
Cum arată rochia de 160 de lei cu care Romina Gingașu, soția miliardarului Piero Ferrari, a făcut senzație la un eveniment din Italia / FOTO
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Observatornews.ro
Mărturiile înfiorătoare ale pasagerilor captivi în aeronava cu fum care zbura spre Zurich: "Ne-am acoperit gura cu o cârpă"
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane
HOROSCOP
Horoscop 25 decembrie 2024. Taurii au nevoie de multe momente pe care să le petreacă ei cu sine sau împreună cu cele mai apropiate persoane

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI