ComenteazăPoți să faci un exercițiu. Închizi ochii și îl asculți pe Kevin. Un licean căruia îi place să vorbească, este deschis și plin de inimă. Un fin accent moldovenesc dezvăluie locul unde ne aflăm: Bacău. Și apoi îl privești și vezi că în fața ta stă un băiat cu trăsături asiatice. Kevin Kashiwazaki, elev la Colegiul „Vasile Alecsandri” Bacău. Un elev bun, pasionat de istoria românilor, aflat în febra pregătirilor pentru Bac. Și cu o dilemă de care nu scapă: să dea la Academia de Poliție sau la Limbi Străine? „Mai am timp să mă gândesc, da. Îmi zic asta din clasa a noua”, glumește tânărul japonez.
„Costobocul Kevin”, japonezul din Bacău care este olimpic la istorie
„Eu am pierdut contactul cu matematica. Dar mie îmi plăcea matematica. Și nu mai știam ce să fac pentru că oarecum, în liceu, a fost mai simplu decât în clasa a opta, a noua, a zecea, a unsprezecea. Dar mi se pare că aici este o capcană, înțelegeți? Că dup-aia se apropie clasa a 12-a și nu mai poți să recuperezi timpul din urmă”, își exprimă micile frici Kevin. Băiatul era în clasa a opta o revelație. Învățase singur româna și luase 9.50 la evaluarea națională. Era și olimpic la istorie. A intrat la un liceu de prestigiu din Bacău și avea constant presiunea că trebuie să demonstreze, să arate ce poate. Doar că a ales mai degrabă să fie un licean și atât și să se bucure de o societate mai puțin severă decât cea japoneză. „E un elev normal, spre bun, înțeleg că excelează în anumite zone, istoria, limbile străine, cu accesul la limba japoneză care este limba proprie. E ceva exotic, nu?, să apară un elev din Japonia. E rar. Nu au fost probleme de adaptare, eu nu le-am simțit. Probabil că el le-a aplanat din clasele mai mici. Aici s-a încadrat ca și cum ar fi fost un român neaoș. Mai glumim uneori și spunem: costobocul Kevin (n.r.: costobocii: trib dacic din zona de nord a Daciei)”, povestește și dirigintele lui, profesorul Florin Zgăvârdici.
Cum a ajuns însă un japonez în inima Moldovei? După dezastrul de la Fukushima, mama sa care este româncă de prin părțile locului, a decis să-și ia cei doi băieți și să revină în România, cât mai departe de radiații. „Mama mea e româncă și avem o familie aici și mai veneam în vacanța de vară și consideram ca e ca un fel de parc de distracție, pentru mine așa era. Era bineînțeles, mult mai verde decât Japonia și totodată, parcă era altfel, și oamenii erau altfel, modul de viață, mentalitatea oamenilor, m-a impresionat foarte mult la acea vârstă pentru că vedeam ceva diferit de Japonia. În momentul în care am ajuns aici, să locuiesc aici, în 2011, oarecum mi-a fost teamă că n-o să mă obișnuiesc dar am avut și un sprijin moral pentru că aveam familia alături și asta m-a ajutat foarte mult”, povestește liceanul.
La început, cum nu avea cu cine să vorbească în japoneză, a început să învețe româna. Atât de simplu. Se uita la televizor, încerca să vorbească cât mai mult. Ba chiar a mers la cursuri în clasa întâi, deși el era deja la nivelul celor de a V-a.
„Nu făceam diferența între l și r”
„În prima zi, m-a chemat la tablă, dar profesoara respectivă nu știa că pentru mine era prima zi, ea credea că eu știu să scriu, nu știam. Dar cu greu cred că am scris în jumătate de oră București. Și dup-aia a zis: acum desparte în silabe. Aici a fost prea dur pentru mine. Ce silabe? Nu… Am plecat acasă…”, își amintește cu umor Kevin. Apoi au urmat glumele colegilor. Îl puneam să pronunțe cuvinte cu „l” sau „r” ca să se distreze. „Era gluma zilei în clasă: ce mai zice Kevin? Ia să îi spunem un cuvânt cu r”, își mai amintește băiatul.
Spune că ar mai da evaluarea națională o dată. Pentru el a fost o distracție, lucru pe care nu îl poate spune și despre bacalaureatul pe care îl va da anul viitor. „Sincer să vă zic, nu era o provocare pentru mine, era o distracție să lucrez la română sau la matematică. Pentru că le înțelegeam. A fost bine, mi-a plăcut foarte mult. Aș mai da o dată, dar nu știu dacă mai știu atât de multe lucruri”, spune Kevin, japonezul din Bacău care este olimpic la istorie.
Ne întindem într-o discuție despre istoria românilor, materie pe care o iubește. A învățat-o ca pe o poveste și i-a plăcut cel mai mult perioada medievală. „Mihai Viteazul mi-a plăcut cel mai mult pentru ceea ce a reușit să facă, fiindcă s-a gândit să unească toate provinciile”, spune băiatul.
În urmă cu opt ani, când pleca de la aeroportul din Japonia, i-a spus mamei sale că el nu vrea să plece. Acum n-ar mai pleca din România. „Spre deosebire de Japonia, vreau să zic că oamenii sunt mai călduroși, cel puțin în familia mea erau foarte severi. Este foarte tipic în familiile din Japonia să fie foarte severi pentru că așa au fost crescuți, dar în România am întâlnit oameni foarte călduroși la suflet și vreau să vă zic nu doar în familie, chiar dacă mi-au mai zis unele lucruri, că sunt chinez și eu de fapt sunt japonez, asta m-a deranjat foarte mult. I-am acceptat chiar dacă mi-au zis așa. Practic, sunt și eu acum la fel ca un român, mi-a plăcut și mi-am pierdut identitatea, să zic”, spune băiatul, fără urmă de regret.
Citește și: Premierul Japoniei, vizită istorică în România. A găsit țara fără Guvern, dar vrea să investească într-o magistrală de metrou