În urma cu șase ani întreaga lume stătea cu ochii pe Japonia, zguduită de cel mai puternic cutremur din istoria sa. Mai exact, pe 11 martie 2011, un tsunami uriaş,  provocat de un seism cu magnitudinea de 9 în apropierea coastelor din nord-estul Japoniei, cu epicentrul în regiunea Tohoku din Oceanul Pacific, a inundat centralele de la Fukushima, provocând cea mai gravă catastrofă nucleară din ultimii 25 de ani de la Cernobîl încoace., iar în urma valuilui seismic de aproximativ 14 metri, s-au declanșat incendii, alunecări de teren și au fost măturate sate și orașe întregi.

 

Acesta a  devastat terenuri agricole, locuințe, culturi agricole, vehicule. Un vapor cu 100 de persoane la bord a fost „măturat” de un tsunami în prefectura Miyagi.  Curentul electric a fost întrerupt în patru milioane de locuințe în capitală și în jurul acesteia. Trenurile de mare viteză spre nordul țării au fost oprite. Aeroportul Narita din Tokyo a fost închis, zborurile oprite și pasagerii evacuați. În Tokyo, circulația cu metroul a fost, de asemenea, oprită.

Japonia a fost în stare de alertă nucleară

Japonia a intrat în stare de alertă nucleară, ca urmare a problemelor de răcire la reactoarele de la Fukushima, ce au stârnit îngrijorare pe întreg mapamondul. Zi de zi, mici explozii, incendii, încercări de răcire ale reactoarelor și scurgeri de radiații la instalațiile nucleare au ocupat buletinele de știri, însă oamenii de știință au calmat întotdeauna spiritele explicând că nivelul de radiații este doar puțin peste medie, însă oamenilor ce locuiau în zonă nu li s-a permis nici în prezent, la șase ani de la tragedie, să se întoarcă la casele lor.

În urma cutremurului,  ziua a fost mai scurtă cu 1,8 secunde pentru că Pământul a avut o rotaţie accelerată, iar în prezent coasta de nord-est a Japoniei este acoperită încă de oraşe şi de sate-fantomă. Și asta, pentru că dezastrul a dus la emiterea unui concentrații masive de radiații, iar pentru ca nivelul de radiații nocive să fie redus, sunt necesari aproape 40 de ani.

Localnicii nu vor să se întoarcă în prefectura Fukushima

Cu toate acestea, autoritățile japoneze au anunțat luna aceasta că încă patru zone din prefectura Fukushima  vor fi declarate sigure, în curând, cel mai probabil la sfârșitul lunii martie, și vor ridica oridinele de evacuare pentru ca oamenii să se întoarcă la casele lor. Însă, cei 32.000 de localnici afectați nu par dispuși să-și reia viața aici.

De altfel, primul din cele șapte orașe care au fost evacuate în totalitate s-a  redeschis în septembrie 2015, dar mai puțin de 2% dintre locuitori s-au întors în acea lună. Celorlalți le-a fost teamă de efectul radiațiilor și și-au văzut în continuare de viața, departe de Fukushima.

Cu toate acestea, la șase ani de la tragedie, niponii încearcă să își reconstruiască în liniște țara, unele școli fiind redeschise abia acum.

Abia acum au început să fie redeschise școlile

În prefectura Miyagi, grav afectată de dezastrul din 11 martie, copiii se pot bucura din luna ianuarie de o nouă școală care a fost construită după ce cea veche a fost măturată de tsunami, în urmă cu șase ani. Până anul acesta, copii au învățat într-o clădire temporară, care era foarte slab izolată fonic, așa că elevii erau nevoiți să meargă încet pe coridoare și să nu facă gălăgie pentru a nu deranja celălalte clase, însă acum nu vor mai avea această problemă.

VEZI GALERIA  FOTOPOZA 1 / 2

Noua clădire, cu un design modern, cu două etaje,  este realizat din lemn. S-au folosit circa 5.000 de bucăți de lemn, iar designul păstrează senzația naturală a materialului de construcție, lăsând posturi și grinzi expuse.

Japonezii vor să-și relanseze economia cu producerea roșiilor

Oamenii muncesc de zor să redeschidă și o altă școală din Naraha, Fukushima, care ar trebui să fie gata în luna aprilie, unii copii de aici fiind nevoiți să meargă și câte 100 de kilometri ca să meargă la școala din Iwaki.

În plus, guvernul nipon a angajat firme private pentru a ajuta Japonia să-și relanseze și economia, bazându-se pe agricultură și pește.

Japonezii s-au specializat pe cultivarea roșiilor. De exemplu, în orașul Iwaki, aflat la 211 kilometri nord de Tokyo, a fost deschis un parc agricol, unde sunt produse roșii, însă nu unele obișnuite. Și asta pentru că acestea nu cresc în pâmânt, ci sunt cultivate în ghivece înalte din rogojini și nucă de cocos în niște sere speciale, iar apoi acestea sunt comercializate în restaurante.

Localnicii au muncit foarte mult pentru reuși să atragă din nou vizitatori în zonă și  să reproducă mâncare locală. Deși piața de pește s-a deschis, oamenii vând produse din alte țări și nu din Japonia, de frica radiațiilor produse după dezastrul de la Fukushima.

Seismul şi tsunamiul devastator care i-a urmat au provocat moartea sau dispariţia a aproximativ 18.500 de persoane şi rănirea altor 6.150, iar 403.000 de case şi alte clădiri au fost distruse.

 

 
 

Urmărește-ne pe Google News