Lipsa seringilor cu „spațiu mort” redus va forța personalul medical să utilizeze seringi standard, care sunt capabile să extragă doar cinci doze dintr-un flacon, pentru 60 de milioane de oameni.

„Vom folosi toate seringile pe care le avem și care pot extrage șase doze, dar, desigur, nu va fi suficient”, a declarat ministrul sănătății, Norihisa Tamura, potrivit agenției de știri Kyodo.

Guvernul nipon a solicitat producătorilor de echipamente medicale să crească producția de seringi specializate.

„Când s-a încheiat contractul, nu eram absolut siguri că un flacon ar putea fi folosit pentru șase doze. Nu putem nega că ne-am mișcat încet pentru a confirma acest lucru”, a declarat, pentru Jiji Press, un oficial japonez al Ministerului Sănătății.

Când Japonia își va începe programul de imunizare anti-COVID la jumătatea lunii februarie – cu câteva luni mai târziu decât multe alte economii dezvoltate – lucrătorii din domeniul sănătății care administrează vaccinul nu vor mai avea de ales decât să arunce a șasea și ultima doză.

La început, Japonia va imuniza între 10.000 și 20.000 de lucrători medicali din prima linie, a căror stare va fi atent monitorizată. Apoi, începând cu jumătatea lunii martie, alți 3,7 milioane de lucrători medicali vor fi vaccinați.

România, campioana în UE la riscul de sărăcie pentru persoane care au crescut în familii nevoiașe. Influența educației | Studiu
Recomandări

Se preconizează că vaccinarea a 36 de milioane de persoane cu vârsta de peste 65 de ani va debuta la începutul lunii aprilie.

Foto: Hepta

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Știrileprotv.ro
„Spectacol” inedit la Moscova. O țeavă de canalizare spartă a creat o „fântână arteziană” înaltă cât o clădire. Video
Wow! Cum și-au făcut apariția părinții Danielei Iliescu la nunta lui Iancu Sterp cu Denisa Coțolan! Superba mamă a blondei a atras toate privirile cu ținuta ei
Viva.ro

Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Libertateapentrufemei.ro
Iancu Sterp, nuntă bogată, chiar de ziua lui, pe muzica de la Survivor. Mama Geta, soacra mare, a plâns în hohote. Imagini virale de la nunta din Hunedoara
Animalul superb care și-a făcut apariția în munții Rodnei. Și-a etalat puterea în fața tuturor
FANATIK.RO

Elisabeta Lipă, laudată de copii ca pe vremea Elenei Ceaușescu, într-un video viral: „Căci pe lângă demnitatea / De-a purta pe umeri țara / Zâmbetul vă e ca floarea / Ce-nflorește primăvara”
GSP.RO

Fabrica unde se va produce un tractor 100% românesc. Utilajul va fi asamblat într-un loc celebru

Cum arată Elena Cârstea la 2 ani de când a suferit un AVC. Artista nu și-a revenit complet nici azi și are nevoie de baston pentru a se deplasa / FOTO
Unica.ro

Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Financiarul.ro
Loredana Groza, declarații controversate: „Nu cred în psihiatri, nu cred în nutriționiști”
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Observatornews.ro
Investiția de peste 7 miliarde de dolari anunțată în România. Proiectul, realizat de companii din SUA, Canada și Italia
Horoscop 29 octombrie 2024. Capricornii au în față o zi pe care ar fi bine să o ia ca atare, fără să încerce să schimbe ceva
HOROSCOP

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI