Jayson Papeau, 27 de ani, este unul dintre preferații tribunei Giuleștiului. Cu zulufii și cu frizura sa nonșalantă, francezul este unul dintre atuurile Rapidului în tentativa de a câștiga titlul de campioană cu ocazia centenarului clubului.

Cu origini în Guadelupe, Jayson s-a născut în Franța, într-un orășel, Melun, la jumătate de oră de Paris. Familia sa locuiește în Orașul Luminilor, el s-a mutat cu serviciul în „micul Paris”. În București, a sosit direct din Polonia, după ce mijlocașul lateral a reprezentat mai multe echipe din țara natală.

„Mie îmi place mult și mă simt bine în București. M-am simțit de la bun început ca făcând parte din echipă, apoi din comunitate, întrucât oamenii sunt buni la suflet și au încercat să mă facă să mă simt cât mai bine, unul dintre ai lor. Nu e dificil să fii bun într-un astfel de loc, de aceea vreau să-i răsplătesc și eu cu lucruri bune în ceea ce fac. Joc cu sufletul pentru Rapid, în România, nu e doar un loc de muncă”, a explicat Papeau încă din startul interviului acordat ziarului Libertatea cu ocazia zilei Franței.

„E mai bine în weekend, în rest este aglomerat”

„La Paris se celebrează spectaculos ziua de 14 Iulie, este ceva deosebit. Așa cum am văzut că și România sărbătorește Ziua Națională, pe 1 decembrie. Da, am aflat și eu, aici, că Bucureștiul a mai fost denumit «micul Paris». Totuși, e diferit, deși sunt câteva detalii care aduc cu capitala Franței. De la acel Arc de Triumf la câteva clădiri. Nu zic că Parisul este extraordinar, dar e altfel decât Bucureștiul. Cu toate că sunt câteva locuri frumoase în Capitala voastră, pe care e mai simplu să le vezi în weekend, fiindcă în timpul săptămânii mi se pare foarte aglomerat”, a punctat Jayson.

Ce le spune cunoscuților care-l întreabă cum „rezistă” la București

Imaginea despre România și români i s-a schimbat și lui, după ce a ajuns la București în urmă cu fix un an. „În Franța, știm de români, printre cei mai mulți din est care ajung acolo, cu diverse acțiuni. Sunt unii cetățeni români care cer bani, asta se știe în Franța, sunt mulți lângă Tour Eiffel care au diverse jocuri, dar în realitate nu aceasta este imaginea voastră. România nu înseamnă acei oameni neapărat. România e diferită de acei oameni. Le spun și cunoscuților, care mă întreabă cum de rezist aici și cum îmi merge: «Vino la București, ai să vezi că nu e așa cum știi tu, oamenii sunt buni, altfel decât credeți și vedeți voi pe acolo». Le-am mai trimis imagini, am multe «cereri» de a veni în vizită la București”, a mărturisit parizianul.

„La București n-am văzut cerșetori”

Jayson a povestit că nu a fost șocat de nimic în Capitală: „Săraci și bogați sunt peste tot, și-n Franța, și-n Statele Unite, și-n țările foarte dezvoltate. Așa e viața. Pe cât posibil, trebuie să ai grijă de cei cu nevoi, să-i ajuți. Nu am văzut cerșetori în București. Știu că în Franța sunt oameni care cer bani pe stradă, dar eu nu m-am lovit în România de așa ceva”.

Are o relație stabilă, iubita l-a însoțit la București. „A fost cu mine și în Polonia, când am jucat pentru Warta Poznan. Polonia e diferită de România, fiecare are particularitățile ei. Și iubita mea preferă mai mult Bucureștiul decât Polonia”, a relatat mijlocașul ofensiv.

 
 

Urmărește-ne pe Google News