O plângere penală îl vizează pe Jean-Claude Van Damme 

„Jean Claude Van Damme este acuzat că ar fi beneficiat de servicii sexuale concomitente cu un număr de cinci fete românce ce se aflau într-o stare de vulnerabilitate, cu suspiciunea că acestea ar fi fost exploatate în sensul articolului 182 din Codul penal”, a susținut Adrian Cuculis, avocatul unei presupuse victime, marți, 1 aprilie.

Numele actorului a fost menționat în contextul unei anchete ce îl are în prim-plan pe Morel Bolea, un autoproclamat „guru”, suspectat de coordonarea rețelei de trafic. 

„Dosarul penal gestionat de DIICOT Iași în legătură cu o posibilă rețea de trafic de minori și trafic de persoane, patronată de către guru Morel Bolea, scoate la iveală implicații internaționale cu idolii copilăriei noastre”, a adăugat Cuculis.

Potrivit declarațiilor unei presupuse victime, o femeie din Iași, acum în vârstă de 26 de ani, evenimentele ar fi avut loc la Cannes, în Franța. Aceasta susținea în plângere că „fetele erau dăruite actorului”, iar cei prezenți erau conștienți că tinerele ar fi fost exploatate. 

Presupusele fapte s-au petrecut acum mai bine de 10 ani. „Scenele se petreceau la Cannes, iar fapta de care este acuzat Van Damme se referă la apelarea la serviciile unei persoane despre care se cunoaște că este exploatată”, a mai spus avocatul Cuculis.  

Un microbuz cu pasageri a căzut în Dunăre, în județul Mehedinți. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție
Recomandări
Un microbuz cu pasageri a căzut în Dunăre, în județul Mehedinți. Autoritățile au activat planul roșu de intervenție

Plângerea pe numele actorului Jean-Claude Van Damme a fost trimisă la structura centrală a DIICOT, au precizat surse din instituție pentru Libertatea.

„Sesizarea este făcută pe baza unor declarații de martor ocular în legătură cu cetățenii români, ceea ce conferă competența parchetelor din România cu încuviințarea Parchetului General”, a mai explicat avocatul Cuculis.

Jean-Claude Van Damme are plângere penală la DIICOT Iași pentru trafic de persoane. Ce spune avocatul presupusei victime, o româncă
Plângerea a fost depusă pe baza declarațiilor unui martor ocular, potrivit avocatului.

Acuzații grave pe numele lui Jean-Claude Van Damme

Concret, actorul Jean-Claude Van Damme este acuzat de: 

  • Folosirea serviciilor unei persoane exploatate, faptă prevăzută și pedepsită de art. 216 Cod Penal în acord cu art. 182 lit._a),b),c) Cod penal  
  • Constituirea unui grup infracțional, faptă prevăzută și pedepsită de art. 367 Cod penal cu privire la modalitatea efectivă descrisă de către martor în legătură cu faptele săvârșite
  • Trafic de persoane, faptă prevăzută și pedepsită de art. 210 Cod Penal.

Articolul 182 din Codul Penal, literele a, b și c, prevede că prin exploatarea unei persoane se înţelege:

Tancurile germane Leopard 2 nu fac față pe frontul din Ucraina, dezvăluie un document clasificat german. Principalele deficiențe
Recomandări
Tancurile germane Leopard 2 nu fac față pe frontul din Ucraina, dezvăluie un document clasificat german. Principalele deficiențe
  • supunerea la executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forţat;
  • ţinerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;
  • obligarea la practicarea prostituţiei, la manifestări pornografice în vederea producerii şi difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuală.

Art. 367 pedepsește constituirea unui grup infracţional organizat, iar articolul 210, traficul de persoane.

Jean-Claude Van Damme, acuzat și în trecut

Nu este prima dată când actorul belgian se confruntă cu acuzații legate de comportament inadecvat. 

În 2022, procurorii belgieni au deschis o investigație împotriva sa, în urma unei plângeri pentru agresiune sexuală. Incidentul s-ar fi petrecut în august 2021, într-un bar exclusivist din Bruxelles.  

Potrivit presei belgiene, o femeie de 33 de ani a susținut că actorul a încercat să o agreseze, cerându-i să întrețină relații intime cu el. Deși investigația a fost deschisă, Jean-Claude Van Damme a negat acuzațiile la acea vreme.  

Rămâne de văzut care va fi evoluția dosarului deschis de DIICOT și dacă actorul va răspunde în fața autorităților române sau cazul va fi clasat.

Istorii electorale

Google News Urmărește-ne pe Google News

Ați sesizat o eroare într-un articol din Libertatea? Ne puteți scrie pe adresa de email eroare@libertatea.ro

Comentarii (3)

Ronron   •   02.04.2025, 19:23

Deci avem cateva minore arzand de nerabdare sa apara nud pe o coperta de revista, loverboy-ul le promite marea cu sarea, le pune mai intai in productie, dupa aia se dau lovite, ca le-a facut nu stiu cine, nu stiu ce. Pai le-a luat cineva cu forta de pe strada, cand se intorceau de la scoala? N-aveau casa? N-aveau parinti? N-aveau educatie si sanatate gratis, din impozitele fraierilor care se duc la munca, de obicei nu si parintii lor?

MarianSimion171   •   02.04.2025, 08:55

Stiti cum se spune,vulpea cand nu anunge la struguri spune ca sunt acri,asa si cu aceasta fata,dupa ce si-a introdus kilometri de produse de caramangerie o arde pe neprihanita.Aceasta carnataraie juridica il avantajeaza doar pe Cuculis( interesant nume),

Monseur   •   02.04.2025, 08:13

Acuzatiile astea venite dupa cativa ani suna a santaj.

Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Wow, ce schimbare!! A dispărut din atenția publicului după multe scandaluri, dar acum s-a întors și e de nerecunoscut! Cântăreața noastră s-a apucat de afaceri, are un look nou și vrea să ia viața de la zero
Unica.ro

Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
Viva.ro
Cum arată soția lui Ion Cristoiu și ce meserie a avut. Apare foarte rar la brațul partenerului ei de viață și este extrem de discretă
A venit când nu mai spera! Mirabela Dauer, mesaj neașteptat de la fiul înstrăinat. După ani de tăcere, băiatul i-a trimis un semn, iar răspunsul solistei este zguduitor! Ce a aflat Mirabela acum despre băiatul ei
Libertateapentrufemei.ro
A venit când nu mai spera! Mirabela Dauer, mesaj neașteptat de la fiul înstrăinat. După ani de tăcere, băiatul i-a trimis un semn, iar răspunsul solistei este zguduitor! Ce a aflat Mirabela acum despre băiatul ei
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
Adevarul.ro
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
Oana Moșneagu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația dintre soțul ei, Vlad Gherman, și Cristina Ciobănașu, fosta lui logodnică: „Eu am fost îngrozită…”
Elle.ro
Oana Moșneagu, dezvăluiri surprinzătoare despre relația dintre soțul ei, Vlad Gherman, și Cristina Ciobănașu, fosta lui logodnică: „Eu am fost îngrozită…”
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Unica.ro
„România are multe bube, dar una dintre ele țipă cel mai tare”. Pe cine a atacat dur Maurice Munteanu în mediul online
Cât a plătit Adina pe o ofertă last-minute, cu avion şi cazare într-o destinaţie de vis. "O săptămână stăm, inclusiv Paştele"
Observatornews.ro
Cât a plătit Adina pe o ofertă last-minute, cu avion şi cazare într-o destinaţie de vis. "O săptămână stăm, inclusiv Paştele"
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile
HOROSCOP
Horoscop 15 aprilie 2025. Vărsătorii se vor reanima și vor găsi destule persoane dispuse să le alimenteze mai multe luni de zile

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI