Recent, Jean Paler spunea că este internat într-un spital din Ploiești, la terapie intensivă, după ce i s-a făcut rău pe scenă. Acum, actorul de comedie declară că se află într-un spital din Constanța, unde primește îngrijiri medicale, după ce a suferit o criză cardiacă.
De o săptămână este sub atenta supraveghere a medicilor, iar cadrele medicale au decis să-l mai țină în spital încă o săptămână, pentru a se asigura că starea lui de sănătate este stabilă. Jean Paler a plecat la începutul verii pe litoralul românesc, acolo unde avea de susținut mai multe spectacole.
„Nu mă simt prea bine, mă supără rău sănătatea! Sunt de o săptămână internat la spital, în Constanța. Am făcut o criză cardiacă și iată că am ajuns unde am ajuns. Eu sunt aici la spital pentru că eu sunt în turneu după cum știți.
Într-o zi efectiv mi s-a făcut rău, am făcut mai exact un puseu de tensiune, și am ajuns în situația asta. Din câte știu și săptămâna viitoare o să stau internat. Vedem ce spun și medicii, dar eu așa am înțeles”, a declarat Jean Paler pentru Click!.
Actorul de comedie a anunțat că din cauza problemelor de sănătate cu care se confruntă în această perioadă, el nu va mai putea onora restul de spectacole de pe litoralul românesc. Jean Paler a mulțumit medicilor care i-au acordat primul ajutor și care au făcut tot posibilul ca să îi salveze viața.
Jean Paler a suferit un infarct în urmă cu mai mulți ani
Invitat acum ceva vreme în emisiunea „Teo Show”, de la Kanal D, actorul a vorbit pe larg despre ultimii ani din viața lui, despre problemele de sănătate pe care le are.
„Sunt cardiac cronic, operat, cu stenturi, am și defribilator. Medicamentele mă costă 1.400 de lei pe lună. Am o pensie de 840 de lei, mi-e și rușine. M-au uitat toți, parcă nici nu exist! Dacă nu aș avea familia să mă ajute, aș fi pierdut! În fiecare an stau în spitale câte patru luni. Am 4 stenturi și un defibrilator. Inima mea mai funcționează doar 30 la sută. Doctorii se minunează cum de mai poate inima să împingă sângele la cap și la picioare. Inima bate în fibrilații, face sincope. 12 secunde inima mea nu a bătut deloc”, a declarat el la TV.
Jean Paler a făcut în urmă cu câțiva ani un infarct chiar pe stradă, în orașul în care locuiește, în Sinaia. „Puteam să mor! Eram pe stradă, în Sinaia, și am făcut o sincopă. Am căzut în fața unei mașini. Omul a crezut că m-a lovit el cu mașina. Au dat telefon la 112 și m-au dus la Fundeni, unde m-au pus pe picioare. M-am obișnuit cu infarct după infarct”, a mai povestit actorul la Kanal D în urmă cu ceva timp.