Tânăra, în vârstă de 24 de ani, este studentă în anul doi la Medicină în New York.
Jennifer a anunţat joi pe contul său de Instagram că a primit prima doză a unui vaccin bazat pe ARN mesager şi a publicat o fotografie alături de un text, unde și-a exprimat recunoştinţa pentru oamenii de ştiinţă, medicii şi experţii care „au făcut posibilă această realizare în medicina modernă”.
„Sunt mai mult decât privilegiată să primesc prima doză prin care ARNm îmi învaţă celulele să clădească un răspuns imun la virus. Ca student la Medicină şi medic în devenire, sunt recunoscătoare că îmi va oferi protecţie şi siguranţă pentru munca mea viitoare”, a scris Jennifer în postarea sa.
Ea i-a îndemnat pe cei peste 357.000 de utilizatori Instagram care îi urmăresc contul să primească vaccinul când va fi posibil, adăugând: „Cu cât mai mulţi oameni imunizaţi, cu atât vor fi comunităţile noastre mai sigure pentru toată lumea”.
În final, Jennifer Gates a spus: „Voi purta în continuare o mască (sau două) după ce voi primi a doua doză”. Ea a glumit apoi: „Din păcate, vaccinul NU mi-a implantat în creier geniul tatălui meu. Măcar de-ar fi avut ARNm această putere…”.
Gluma tinerei a venit în contextul în care, în ultimul an, tatăl ei, Bill Gates, s-a aflat în mijlocul mai multor teorii ale conspirației care îl acuzau că el este responsabil pentru pandemia de COVID. Mai mult, unii oameni susțineau că serul anti-COVID conține un cip sau o antenă 5G care este introdus în organism.
Magnatul, în vârstă de 65 de ani, s-a imunizat anti-COVID-19 pe 22 ianuarie.
Foto: Facebook Jennifer Gates