„Probabil că până la sfârşitul iernii, cum se spune uneori cu cinism, fiecare sau aproape fiecare va fi vaccinat, vindecat sau mort” din cauza răspândirii variantei Delta „foarte, foarte contagioase” a coronavirusului, a spus Spahn, care i-a îndemnat încă dată pe germani se vaccineze „urgent”.

Germania, şi în special în regiunile sale din sud şi est, se confruntă cu o creștere alarmantă a numărului de infectări, pe care experţii şi responsabilii politici o atribuie mai ales unei rate de vaccinare. Germania a vaccinat doar 68% din populație complet, una dintre cele mai reduse din Europa de Vest.

„Avem în prezent un al patrulea val, avem o situaţie foarte, foarte dificilă în numeroase spitale din Germania”, a mai atras atenţia ministrul sănătăţii.

„Observăm că acest val se propagă încetul cu încetul către vest”, a adăugat Spahn, în timp ce secţiile de ATI ale spitalelor germane se apropie de saturaţie din cauza personalului insuficient.

Vineri, ministrul Spahn a avertizat că varianta instituirii carantinei în Germania nu este exclusă de autorități, iar un eventual lockdown i-ar putea include și pe cei care s-au vaccinat deja anti-COVID.

Între timp, cancelarul Angela Merkel şi succesorul ei social-democrat Olaf Scholz au decis joi să înăsprească restricţiile antiepidemice pentru persoanele nevaccinate, dar au exclus să impună vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 pentru toată populația, așa cum a anunțat Austria că va face începând cu februarie 2022.

Germania, cu o populaţie de circa 83 de milioane de locuitori, a înregistrat în ultimele zile cifre fără precedent ale infectărilor de la începutul pandemiei. Săptămâna trecută, a depășit pragul zilnic de 65.000 de cazuri de COVID-19.

foto: Epa

 
 

Urmărește-ne pe Google News