„NATO nici nu a recomandat, nici nu a furnizat aceste tipuri de arme. Noi livrăm artilerie şi alte tipuri de arme, dar nu bombe cu fragmentaţie”, a declarat Stoltenberg pentru postul RTL/ntv, la Conferinţa de Securitate de la Munchen.
Șeful NATO a spus că Occidentul ar trebui, în general, să evite prudenţa excesivă în ceea ce priveşte livrările sale de arme pentru Ucraina, el avertizând cu privire la consecinţele unei eventuale victorii a Rusiei în războiul lansat în urmă cu aproape un an împotriva ţării vecine.
„Unii sunt îngrijoraţi că sprijinul nostru pentru Ucraina riscă să ducă la escaladare. Dar riscul cel mai mare este dacă Putin câştigă”, întrucât lumea ar deveni mai periculoasă şi Occidentul mai vulnerabil, a precizat Jens Stoltenberg. În opinia sa, în acest scenariu preşedintele rus şi alţi lideri autoritari vor crede că „pot folosi forţa pentru a obţine ceea ce doresc”, ceea ce ar fi un mesaj eronat. Fostul președinte și premier rus Dmitri Medvedev a reacționat imediat, afirmând că declarațiile secretarului general al NATO „sunt o manifestare a urii și a fricii”.
Stoltenberg a adăugat sâmbătă că aliaţii Ucrainei trebuie să îi livreze acesteia ceea ce are nevoie pentru a câştiga şi pentru a se afirma ca o naţiune independentă suverană în Europa.
Ce sunt munițiile cu fragmentație
Tot în cadrul Conferinţei de Securitate de la Munchen, vicepremierul ucrainean Olaksandr Kubrakov a solicitat vineri muniţii cu fragmentaţie şi arme incendiare cu fosfor pentru dotarea armatei ucrainene.
Ambele tipuri de arme sunt extrem de controversate, iar muniţiile cu fragmentaţie sunt interzise de o convenţie internaţională încheiată la Oslo în 2008, care nu a fost semnată însă nici de Ucraina, nici de Rusia.
Declaraţiile lui Kubrakov au fost susţinute sâmbătă şi de ministrul ucrainean de externe, Dmitro Kuleba, care a explicat că, întrucât Ucraina nu este parte semnatară a convenţiei respective, ţara sa le poate utiliza în mod legal. În plus, a mai susținut Kuleba, Kievul are dovezi că Rusia foloseşte deja muniţie cu fragmentaţie pe front.
Muniţiile cu fragmentaţie sunt rachete şi bombe care se dezintegrează deasupra ţintei şi eliberează numeroase încărcături explozive de mici dimensiuni (submuniţii), în timp ce muniţiile cu fosfor pot cauza arsuri grave.
Foto: Profimedia Images
Urmărește pe Libertatea LIVETEXT cu cele mai noi informații despre războiul din Ucraina