- Jens Stoltenberg va sosi vineri, în jurul orei 11.00, în România pentru a vizita baza militară de la Mihail Kogălniceanu, județul Constanța, unde vor fi cantonați 1.000 de militari americani dislocați din Germania.
Stoltenberg și-a început editorialul din The Economist oferind exemplu Norvegiei – țara sa natală, al cărei premier a fost în perioadele 2000-2001 și 2005-2013 -, una dintre cele 12 țări care au semnat actul de fondare al NATO, în 1949.
„La acel moment, țara mea era singurul aliat potențial cu o graniță terestră cu Rusia, iar Uniunea Sovietică s-a opus ferm aderării noastre. Kremlinul a vrut să dicteze ce poate sau nu poate face Norvegia”, explică înaltul oficial.
Când politicienii norvegieni au luat decizia în propriile mâini
„Politicienii norvegieni au luat decizia în propriile mâini. Au apărat dreptul țării lor la autodeterminare și au ales NATO. Sunt recunoscător că națiuni precum Franța, Marea Britanie și America ne-au sprijinit în susținerea acestui drept fundamental. Ei nu s-au plecat în fața presiunii sovietice și, în schimb, au salutat Norvegia ca membru fondator al alianței noastre”, scrie Stoltenberg.
Diplomatul remarcă apoi că, după încheierea Războiului Rece, noile democrații din Europa Centrală și de Est, din regiunea Baltică până în Balcanii de Vest, „au pășit cu bucurie pe ușa deschisă a NATO”.
Țările din Europa de Est care „au muncit” să adere la NATO
„Aceste țări au ales să se alăture familiei noastre din proprie voință. Au muncit din greu, de-a lungul multor ani, pentru a implementa reforme semnificative și pentru a-și demonstra contribuțiile la securitatea europeană și transatlantică. Aliații NATO existenți au decis să-i întâmpine prin consens”, notează Stoltenberg.
Conform MAE, România a fost invitată să adere la Alianţa Nord-Atlantică la Summit-ul NATO de la Praga, din noiembrie 2002. La 29 martie 2004, România a aderat oficial la NATO prin depunerea instrumentelor de ratificare la Departamentul de Stat al SUA, stat depozitar al Tratatului Alianţei Nord-Atlantice. NATO reunește astăzi 30 de state.
„Toate națiunile suverane au dreptul de a-și alege propria cale”, evidențiază politicianul norvegian, subliniind „principiul de bază al Dreptului Internațional, stabilit în Carta Națiunilor Unite din 1945 și în multe alte acorduri internaționale-cheie pe care Rusia le-a semnat”.
Politica NATO a ușilor deschise este un succes istoric. Foștii adversari au devenit aliați, aducând libertatea, securitatea și prosperitatea în întreaga Europă. A fost de folos tuturor, inclusiv Rusiei, pentru că toți se bucură de avantajele unui loc stabil.
Jens Stoltenberg:
„Încercare flagrantă de a refuza națiunilor suverane dreptul la propriile alegeri”
În contextul tensiunilor din ultimele săptămâni, de pe flancul estic al Alianței, Stoltenberg observă că „Rusia ne cere să refuzăm Ucrainei dreptul de a-și alege propria cale. Și, pentru prima dată, China s-a alăturat Rusiei și a cerut Alianței să nu mai admită noi membri. Aceasta este o încercare flagrantă de a refuza națiunilor suverane dreptul de a face propriile alegeri. Și nu este vorba doar despre Ucraina, ci și de țări precum Finlanda și Suedia, pe care ar dori să le împiedice să își exercite dreptul de a-și alege propriile măsuri de securitate”.
„Nicio țară nu solicită acum aderarea la NATO. Dar dacă ar decide într-o zi să facă acest lucru, ar trebui să fie decizia lor, nu a Rusiei, a Chinei sau a oricărei alte țări”, atrage atenția Jens Stoltenberg.
„Rusia vrea să ne limiteze dreptul de a ne apăra toți aliații”
Oficialul spune că Rusia dorește ca NATO să-și retragă trupele și sprijinul din țările care au aderat după prăbușirea comunismului, „limitându-ne de fapt dreptul de a ne apăra pe toți aliații”.
„La fel ca politica noastră de păstra ușa deschisă noilor membri, în textul fondator al NATO, Tratatul de la Washington, scrie că Alianța nu are aliați de clasa întâi și de clasa a doua. Suntem un tot unitar și vom face întotdeauna ceea ce este necesar pentru a proteja și a apăra toți aliații, indiferent de dimensiunea lor sau de locul în care sunt plasați pe hartă”, e mesajul clar al diplomatului.
Tratatul Atlanticului de Nord, denumit și Tratatul de la Washington, este tratatul care formează temeiul juridic și este implementat de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Tratatul a fost semnat la Washington, la 4 aprilie 1949, notează The Economist.
„Nu ne putem întoarce la epoca în care cei mari dictau celor mici, lumea în care puterea avea mereu dreptate”
Stoltenberg adaugă că „nu putem da timpul înapoi, la o epocă dominată de sferele de influență ale marilor puteri, când țările mari le dictau vecinilor mai mici ce pot face. O lume în care puterea are întotdeauna dreptate nu este o lume în care vrem să trăim. Nicio țară nu ar trebui să folosească forța sau amenințarea forței pentru a redesena granițele, a răsturna arhitectura de securitate a Europei și a rescrie regulamentul internațional”.
Acesta este un moment critic pentru securitatea noastră. Dialogul este esențial pentru găsirea unei soluții politice la criza creată de acumularea masivă a armatei Rusiei în jurul Ucrainei.
Jens Stoltenberg:
Revenind la perioada când era premier al Norvegiei, Stoltenberg spune că a rezolvat, „prin diplomație”, o dispută teritorială de zeci de ani cu Rusia, în Marea Barenț. „Am semnat atunci un acord cu Rusia. Cu forță și determinare, am găsit o cale de urmat care a fost benefică ambelor părți, sporind cooperarea noastră în domeniul pescuitului și al gestionării resurselor de petrol și gaze. Trebuie să facem același lucru cu Rusia astăzi”.
Calea dialogului, în Consiliul NATO-Rusia
„În ciuda diferențelor noastre profunde, rămânem dispuși să discutăm cu Moscova”, spune Stoltenberg în editorial, precizând că „am invitat Rusia și toți cei 30 de aliați NATO la o serie de întâlniri în cadrul Consiliului NATO – Rusia, mecanismul nostru oficial de consultare instituit în 2002. Acea invitație rămâne în picioare”.
Potrivit MAE, „pentru a imprima parteneriatului NATO-Rusia un nou ritm şi o nouă substanță, pe 27 mai 1997 a fost încheiat, la Paris, Actul Fondator privind relațiile, cooperarea și securitatea reciproce, care a oferit o nouă bază politică pentru dezvoltarea relațiilor NATO-Rusia”. Consiliul NATO-Rusia a fost creat la 28 mai 2002 prin Declarația de la Roma a șefilor de stat și de guvern ai membrilor NATO, respectiv Rusiei.
În concluzie, scrie Stoltenberg în finalul editorialul său, „suntem gata să ascultăm preocupările Rusiei, să discutăm despre cum putem îmbunătăți relațiile NATO-Rusia, despre cum putem reduce riscurile și crește transparența activităților militare, cum ar fi exercițiile, despre cum să abordăm controlul armelor, dezarmarea, neproliferarea și alte probleme care ne afectează securitatea. Aceasta este o agendă pentru un dialog de fond, care să respecte drepturile fiecăruia”.