UPDATE ora 17:30: Președintele Klaus Iohannis a transmis că alianța NATO are nevoie de măsuri suplimentare pentru a apărarea și descurajarea unor atacuri asupra flancului estic, dar și de planuri concrete în caz de atac.
„Este nevoie de mai multe forțe de apărare, de descurajare pe flancul estic. Acest lucru l-am spus de la început. Astăzi am discutat aceste chestiuni. Este nevoie de un număr sporit de militari aliați. Pentru a putea reprezenta o descurajare și apărare solidă este nevoie de echipamente, mai exact de echipamente pre-poziționate”, a transmis Klaus Iohannis.
E nevoie de planuri foarte concrete ca în cazul unui atac să se știe foarte exact cine și ce trupe trimite, nu putem lăsa astfel de decizii pentru ultimul moment
Klaus Iohannis:
UPDATE ora 17:20: Securitatea din Marea Neagră și evoluția războiului din Ucraina au reprezentant două din temele discutate cu președintele Klaus Iohannis, a anunțat Jens Stoltenberg. „NATO se află aici și va face tot ce este necesar pentru a apăra toți aliații”, a subliniat oficialul.
„Nu-l putem lăsa pe Putin să câștige, ar arăta altor lideri că se pot atinge țeluri prin forță”, a mai precizat șeful NATO. El a subliniat că, la reuniunea de la București, sunt așteptate decizii privind sprijinul acordat de aliați Ucrainei. „Președinte Putin încearcă să distrugă serviciile de bază ale Ucraina. Putin încearcă să folosească iarna ca pe o armă împotriva Ucraina, trebuie să fim pregătiți pentru alte atacuri. NATO și-a sporit sprijinul pentru Ucraina cu sisteme de apărarea antiaeriană.”, a transmis Stoltenberg.
UPDATE ora 17:15: Președintele Klaus Iohannis a subliniat că discuțiile bilaterale s-au axat „pe situația de securitate generată de agresiunea Rusiei asupra Ucrainei, cu accent asupra flancului estic”.
„Din februarie și până acum, NATO au desfășurat efective importante în România. Acum găzduim 5.000 de militari din statele aliate”, a precizat Klaus Iohannis.
„Vreau să mulțumesc tuturor aliaților pentru solidaritatea demonstrată în toată această perioadă, inclusiv SUA – partener strategic pentru contribuția la securitatea României și a regiunii”, a transmis Klaus Iohannis.
Războiul din Ucraina care a intrat în cea de-a zece lună reprezintă principala provocare cu care se confruntă NATO, a subliniat Iohannis, cerând un răspuns comun al aliaților.
„Acțiunile Rusiei reprezintă o acțiune deliberată de a submina și a distruge ordinea internațională. De modul în care alegem să răspundem acestei provocări va depinde cum va arăta viitorul lumii noastre. Avem nevoie mai mult ca oricând de un NATO puternic și solidar”, a cerut șeful statului.
UPDATE ora 16:15: Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, a fost primit la Palatul Cotroceni de către președintele român Klaus Iohannis. După discuțiile bilaterale, cei doi vor susține o declarație de presă.
UPDATE ora 14.30: Delegaţia NATO şi Jens Stoltenberg au ajuns la Bucureşti cu un avion TAROM escortat de avioane de luptă F-16, a anunțat Bogdan Aurescu, ministrul de externe, pe pagina sa oficială de Twitter.
„Mulţumim Forţelor Aeriene Român pentru escortarea avionului care a adus delegaţia Secretarului General Jens Stoltenberg şi ambasadorii aliaţi la Bucureşti pentru reuniunea care începe azi, când vom avea discuţii consistente inclusiv pentru securitatea la Marea Neagră”, a scris Aurescu pe Twitter.
ȘTIREA INIȚIALĂ: Evenimentul din București reprezintă prima reuniune la nivel înalt organizată într-un stat aliat de pe flancul estic de la declanșarea războiului, potrivit Agerpres.
Stoltenberg va fi prezida reuniunea miniștirilor de externe ai statelor NATO, ale cărei lucrări debutează oficial marți, 29 noiembrie.
În prima zi a vizitei sale oficiale în București, secretarul general al Alianței Nord-Atlantice se va întâlni cu președintele Klaus Iohannis, precum și cu premierul Ciucă, și ministrul de externe Bogdan Aurescu.
Jens Stoltenberg și Klaus Iohannis vor susține o conferință de presă comună, în jurul orei 17.00, potrivit sursei citate.
Programul lui Antony Blinken, șeful diplomației americane
Tot în perioada 28 – 30 noiembrie se va afla în România și secretarul de stat Antony J. Blinken, tot pentru a participa la Reuniunea miniştrilor de externe ai NATO
Vizita sa oficială începe tot luni, 28 noiembrie, când are programate întâlniri cu președintele Iohannis, cu premierul Ciucă și cu ministrul Aurescu, relatează Agerpres, care citează un comunicat al Ambasadei SUA. Orele întâlnirilor nu au fost anunțate oficial.
Blinken va fi primit marți la Palatul Cotroceni de către Iohannis, la ora 10:30, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.
Potrivit comunicatului Ambasadei SUA la București, reuniunea miniştrilor afacerilor externe se va concentra pe războiul Rusiei împotriva Ucrainei, punerea în aplicare a noului concept strategic al NATO, securitatea energetică, protecţia infrastructurii critice şi eforturile NATO de a construi capacitatea şi de a consolida rezilienţa în Republica Moldova, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.
De asemenea, secretarul de stat Antony J. Blinken şi prim-ministrul român Nicolae Ciucă vor vizita expoziţia „Noi, Poporul: 25 de ani de Parteneriat Strategic”, un eseu fotografic, tematic, care explorează relaţiile diplomatice, de securitate, economice şi culturale dintre poporul român şi cel american.
Oficialul american va mai avea întrevederi separate cu preşedintele Klaus Iohannis, cu ministrul român de externe, Bogdan Aurescu, şi cu secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg.
Prima reuniune NATO într-un stat din flancul estic de la începutul invaziei ruse
Reuniunea miniştrilor de externe din statele membre NATO este primul eveniment de acest tip organizat în România de la aderarea ţării noastre la Alianţă, în anul 2004, şi a doua reuniune formală aliată după Summitul de la Bucureşti din 2008,
De asemenea, este prima reuniune NATO de nivel înalt desfăşurată într-un stat de pe flancul estic, aflat în prima linie de apărare a Alianţei de la declanşarea agresiunii brutale a Rusiei asupra Ucrainei, la 24 februarie 2022.
Este prima reuniune NATO de nivel înalt după Summitul de la Madrid, de la sfârşitul lunii iunie 2022, şi, în acest sens, va marca o etapă esenţială în operaţionalizarea noului Concept Strategic al Alianţei.
„Faptul că are loc în România, deci foarte aproape de Marea Neagră, este iarăși un element care trebuie avut în vedere și luat în calcul. Acest aspect arată importanța strategică a Mării Negre”, a declarat ministrul de externe, Bogdan Aurescu, duminică seară, la Digi24.
Alături de şefii diplomaţiilor din cele 30 de state membre, secretarul general al NATO şi ceilalţi înalţi oficiali politici şi militari ai Alianţei, la Reuniunea de la Bucureşti vor participa miniştrii de externe ai Finlandei şi Suediei, în calitate de state invitate să adere la organizaţie.
De asemenea, la sesiunile deschise partenerilor din cadrul reuniunii vor participa, pentru prima dată, Republica Moldova, precum și Ucraina, Georgia şi Bosnia şi Herţegovina.
Reuniunea va începe oficial marţi după-amiaza, când vor avea loc două sesiuni de lucru, inclusiv o sesiune cu participarea ministrului afacerilor externe al Ucrainei, în calitate de partener al Alianţei.