„Autoritățile române au confirmat și au informat NATO despre faptul că resturile unei potențiale drone au fost găsite lângă granița cu Ucraina. Au informat aliații NATO într-o întâlnire de grup, ieri, despre tot ce au găsit, iar investigația continuă. Iar asta demonstrează riscul de incidente și accidente. Nu avem nicio informație care să indice un atac intenționat din partea Rusiei și așteptăm rezultatul anchetei în curs”, a spus șeful NATO.

„Indiferent de rezultat, ceea ce am văzut sunt multe lupte și atacuri aeriene aproape de frontierele NATO. Și avem și alte incidente, în Polonia și în alte părți. De aceea, am crescut vigilența și monitorizăm cu atenție ce se întâmplă la graniţele NATO și ne-am crescut prezența în partea estică a Alianţei”, a adăugat Jens Stoltenberg.

Precizările secretarului general al NATO pot fi urmărite în videoclipul de mai jos de la ora 1:24:00.

Declarația lui Jens Stoltenberg vine la o zi după ce ministrul apărării, Angel Tîlvar, a anunțat, la Antena 3 CNN, că resturi din ceea ce poate fi o dronă au fost descoperite în zona satului Plauru din comuna tulceană Ceatalchioi.

Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”
Recomandări
Generalul Vasile Milea, „eroul” care a ordonat reprimarea Revoluției la Timișoara. „Sinuciderea a fost practic o încercare de autorănire”

Într-o primă reacție, NATO și-a exprimat miercuri „o puternică solidaritate cu România”, care a informat aliații în legătură cu incidentul.

Fragmentele au fost găsite în seara zilei de marți, 5 septembrie, însă nu este clar de cât timp se aflau acolo. Mai mulți specialiști din cadrul Ministerului Apărării Naționale (MApN) au mers în zonă pentru a face verificări.

Ministrul Tîlvăr a mai precizat, într-o declarație pentru Agerpres, că rămășițele au fost găsite la o distanţă de 70-80 m de Dunăre, într-o zonă foarte greu accesibilă, cu vegetaţie abundentă, și a subliniat că trebuie făcută diferenţa între un act de agresiune şi un incident.

După anunțul ministrului, președintele Klaus Iohannis a declarat că „dacă se confirmă că elementele descoperite de MApN aparțin unei drone rusești, ar fi o violare gravă a suveranității”.

Informațiile Ucrainei, dezmințite inițial de România

Fragmentele au fost găsite în România, vizavi de portul ucrainean Ismail, care, în ultimele zile, a fost atacat frecvent cu drone de forțele ruse.

De altfel, după un atac din noaptea de duminică spre luni, purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe Oleg Nikolenko a afirmat că drone au căzut și au explodat și pe teritoriul României.

Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România
Recomandări
Adevărata revoluție. Cei zece pași care chiar ar schimba România

Ministerul român al Apărării Naționale a transmis atunci că „infirmă în mod categoric informațiile din spațiul public cu privire la o așa-zisă situație apărută în cursul nopții de 3 spre 4 septembrie, în care drone rusești ar fi căzut pe teritoriul național al României”.

La rândul său, ministrul de externe, Luminița Odobescu, a afirmat luni că „desigur, există un risc de accidente sau incidente, dar deocamdată nu a fost cazul”.

Ulterior, șeful diplomației ucrainene, Dmitro Kuleba a insistat că Ucraina are probe fotografice care arată că teritoriul României a fost lovit de drone, precizând că „este inutil să negăm că ceva a căzut acolo”.

A doua zi, pe 5 septembrie, președintele Klaus Iohannis a subliniat că „nu a existat nicio piesă şi nicio dronă, şi nicio altă parte a unui dispozitiv care a ajuns în România”.

„Noi avem control total asupra spaţiului nostru naţional. Am verificat absolut tot şi pot să liniştesc populaţia”, a insistat șeful statului.

Într-un reportaj Libertatea, localnicii din Plauru, unde miercuri au fost identificate posibile resturi de dronă, spun că aceasta le-a trecut, duminică noaptea, pe deasupra capului.

Foto: Profimedia

   

Urmărește cel mai nou VIDEO

Google News Urmărește-ne pe Google News

Comentarii (21)

Costica2023   •   08.09.2023, 08:31

indiciile au ramas pe camp

Trandafir   •   08.09.2023, 08:25

Rusilor nu le ajungea razboiul cu Ucraina, s-au decis sa atace intentionat tufisurile romanesti pline de comori de pe malul Dunarii !

lipanileana   •   08.09.2023, 07:24

Mai bine sa se termine odată !!!!

Vezi toate comentariile (21)
Comentează

Loghează-te în contul tău pentru a adăuga comentarii și a te alătura dialogului.

Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Unica.ro
Încă un DIVORȚ în showbizul românesc! Și-au spus ADIO după 10 ani de mariaj! 'S-a încheiat într-un mod civilizat, nu e cu scandal'
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
Viva.ro
Cum arăta Corina Caciuc în urmă cu câțiva ani, înainte de operațiile estetice...Pare altă femeie, dar și atunci era atrăgătoare
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Libertateapentrufemei.ro
De ce câștigă numai Tudor Chirilă "Vocea României". Are 7 trofee, iar ultimele 4, consecutive. Mutările geniale pe care le-a făcut în finale
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
FANATIK.RO
Fabrica mare din România care concurează cu cele din Europa. Producția e una impresionantă și se lucrează după cele mai înalte standarde
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Elle.ro
Ce părere are Raluca Bădulescu despre prima poza cu ea care a apărut în presă în urmă cu mulți ani: „Foarte multă lume își imaginează
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Unica.ro
Fotografie unică cu Mihaela Rădulescu la Revoluție, urcată pe tanc! Cum arăta diva în 1989. 'Eram blondă, tunsă periuță. Voiam să intru în diplomație'. Imagini de colecție / FOTO
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Observatornews.ro
Cel puţin 1.8 milioane de români vor fi afectaţi de ordonanţa de urgenţă pentru austeritate. Oamenii se tem că turismul va fi în pierdere
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei
HOROSCOP
Horoscop 23 decembrie 2024. Leii au ocazia să contribuie la restabilirea armoniei în mediul de la serviciu, cu condiția să nu se bazeze doar pe ei

Știri mondene

Știri România

RECOMANDĂRI